MEDIAFAX. De ce n-a făcut EPPO apel în dosarul Hideg? Răspuns EPPO pentru Mediafax şi Aleph News: „Competenţa aparţine Camerei Permanente care monitorizează cazul”

Autor: Sorina Matei Postat la 29 mai 2024 26 afişări

Parchetul European spune că „în situaţia unei hotărâri de condamnare, camera are în vedere printre altele cuantumul pedepsei stabilite în comparaţie cu pedepsele aplicate în alte dosare pentru fapte similare, poziţia procesuală a inculpatului şi existenţa unor cauze de reducere a pedepsei”

Parchetul European, condus de procurorul şef Laura Codruţa Koveşi, a răspuns în această seară unei solicitări oficiale în care i se cerea un punct de vedere cu privire la dosarul EPPO în care este vizat omul de afaceri Cătălin Hideg, dosar aflat în fază de judecată pe rolul instanţelor din România.

Parchetul European a fost întrebat oficial dacă a formulat apel în dosarul Hideg după decizia din februarie 2022 a Tribunalului Bucureşti, iar dacă n-a formulat apel la decizia Tribunalului Bucureşti să precizeze motivele deciziei.

Şeful de comunicare al EPPO, dna. Tine Hollevoet, a răspuns astfel:

„În conformitate cu prevederile art. 36 alin 7 din Regulamentul EPPO, competenţa de a formula apel împotriva hotărârii pronunţate de o instanţă de judecată aparţine Camerei Permanente care monitorizează cazul şi care este compusă din trei procurori europeni din alte state membre decât cel unde este instrumentat dosarul.

În situaţia unei hotărâri de condamnare, camera are în vedere printre altele cuantumul pedepsei stabilite în comparaţie cu pedepsele aplicate în alte dosare pentru fapte similare, poziţia procesuală a inculpatului şi existenţa unor cauze de reducere a pedepsei”.

Cătălin Hideg a fost acuzat de EPPO, în octombrie 2022 de folosire de documente false şi spălare de bani, într-un dosar legat de fraudă cu fonduri europene în valoare de 3 milioane de euro.

Acesta a fost primul caz investigat de EPPO în România.

Ulterior, pe 16 februarie 2024, Tribunalul Bucureşti l-a condamnat pe Cătălin Hideg la 4 ani de închisoare cu executare.

În acest dosar, doar Cătălin Hideg a formulat apel, nu şi EPPO, aşa cum arată portalul instanţelor de judecată din România. Dosarul EPPO în cazul Hideg se află în prezent pe rolul judecăţii Curţii de Apel Bucureşti.

Omul de afaceri Cătălin Hideg a susţinut, inclusiv public, dar şi într-un denunţ la DNA că – după ce a intrat în contact cu Florian Coldea, Dumitru Dumbravă, Doru Trăilă şi Dan Tocaci - i-au fost ceruţi 600.000 de euro pentru „optimizarea” dosarului său de la EPPO aflat pe rolul Justiţiei române.

Omul de afaceri a declarat că din cei 600.000 de euro, ar fi remis suma de 100.000 de euro.

În prezent, DNA anchetează cazul – punându-i pe Florian Coldea, Dumitru Dumbravă, Doru Trăilă şi Dan Tocaci – sub acuzare pentru trafic de influenţă şi sub măsura preventivă a controlului judiciar sub cauţiune.

Menţionată în discuţiile dintre inculpaţi este şi Laura Codruţa Koveşi, şefa EPPO, structură care-i făcuse dosarul lui Cătălin Hideg.

Dan Tocaci vorbeşte chiar de influenţa pe care Florian Coldea ar avea-o asupra fostei şefe a DNA:

(...) H.R.C.: …dat la unii care nu ştiu ce… Cică spunea omu’ acolo… A început să spu…

T.D.V.: Deci …[neinteligibil]… Ăsta este, cum să spun eu… Când vrei, când vrei, să nu te mai… E o chestie, când vrei: „Dă, mă, ce vrei că nu mă interesează. Dă ce vrei.”. Când… Ci… cine să-i facă ceva? Păi, el dacă te apucă să deschidă 2-3 vorbe că… cade România. Din două… dă două drumuri… două ă… dă 2-3 direcţii, cade România, pe safety. M-ai înţeles?

H.R.C.:Hai noroc! Noroc! …[râde]…

T.D.V.: M-ai înţeles?

H.R.C.: Cine dracu’ să mai cadă, mă DANE? Nu vezi, că acum cad ei, mă DANE.

T.D.V.: Păi, nu cad ei. Păi, gândeşte-te ce conexiuni au. Au Uniunea Europeană… cu KOVESI, cu alea…

H.R.C.: Păi, mai au, mă DANE?

T.D.V.: KOVESI dacă face aşa, se… se duce peste ea, ce crezi că… De ce crezi că… Au o putere fantastică. Da’ îi lasă în pace, îţi spun eu.(....)”

(...) H.R.C.: N-or mai avea putere, frate.

T.D.V.: N-are cum să nu aibă putere, mă. Îi are pe toţi la mână.

H.R.C.: Nu-i mai ascultă nimeni.

T.D.V.: Nu e chiar aşa. Nu e chiar aşa.(...)”

Şi Dumitru Dumbravă, mâna dreaptă a lui Coldea, a vorbit de Laura Codruţa Koveşi.

D.D: Adică putem să mergem jos cu voioşie …[neinteligibil]… Dar trebuie să se întâmple ceva din momentul ăsta… Ei, oricum, de la 10 ani aşa cât visa madame… s-a dus către… mai… adică el putea să dea 2 ani şi 3 luni pe fiecare faptă. A dat 3 ani, adică a adăugat…

H.R.C.: Da. N-a dat …[neinteligibil]… n-a dat …[neinteligibil]…

D.D: Ca să nu fie…în ton…

H.R.C.: Dar de ce…

D.D.:…partea de jos, partea de jos.

H.R.C.: Da. Nu. Cred că a făcut… Mai mult de atât nu ştiu dacă putea, adică…

D.D: Dom’le! Bine, ăsta… ca să înţelegeti, deci ăsta i-a fost student lu’… DORU. Deci a fost unul dintre studenţii lui buni, care chiar ştie carte, ştie meserie. A făcut un compromis absolut rezonabil. Adică repet e… dacă putea să meargă pe maxim, dacă voia să meargă pe maxim, putea să dea fără …[neinteligibil]… că nu dă. 10 ani putea să dea. 10 ani cu un spor şi cu asta… ieşeau 12 ani, 12 ani, da.

H.R.C.: Am întâlnit o expresie acolo, la un moment dat a zis că…

D.D: Haideţi că a fost elegant.

H.R.C.: A zis că inteligenţa sau cel puţin şcoala nu ar fi permis oricui să facă asemenea…

D.D: Vă admiră!(...)”.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
dosar,
pedeapsa,
parchet,
mediafax,
dosare

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.