Mesajul fermierilor: Vrem să investim în irigaţii, bani găsim, accesul la apă e mai uşor decât în alţi ani, dar avem nevoie de o legislaţie care să ne asigure predictabilitatea pe termen lung
Fermierii îşi doresc să facă investiţii, irigaţiile fiind prioritatea acestora, însă să aibă stabilitate pe termen lung, iar aceasta începe cu terenul, cel mai de preţ bun al lor, a fost una dintre concluziile conferinţei România irigabilă, organizată de Ziarul Financiar în parteneriat cu Banca Transilvania la Brăila.
Fermierii îşi doresc să facă investiţii, irigaţiile fiind prioritatea acestora, însă să aibă stabilitate pe termen lung, iar aceasta începe cu terenul, cel mai de preţ bun al lor, a fost una dintre concluziile conferinţei România irigabilă, organizată de Ziarul Financiar în parteneriat cu Banca Transilvania la Brăila.
„O problemă ar fi că dezvoltăm sistemul de irigat pe un teren care nu ne aparţine şi care este luat în arendă. După 4-5 ani contractul o să expire şi dacă vorbim de o investiţie de 6.000-7.000 de euro/hectar, mai devreme de 10 ani aceasta nu poate fi amortizată şi intervin problemele care ţin de predictabilitate“, a spus Alexandru Haita, proprietar al Teleorman Alvalex.
Contractul de arendă a terenului agricol ar putea să fie încheiat pentru o perioadă de minimum 10 ani, conform deciziei din 4 octombrie 2022 a Comisiei pentru agricultură din Camera Deputaţilor. Pentru a se realiza acest lucru trebuie modificat un articol din Codul civil, privind contractul de arendă este nevoie de validare şi din partea Comisiei pentru agricultură din Senat, unde se află acum în dezbateri.
„Este foarte important să ne gândim la tot ce înseamnă legi care privesc fondul funciar. Nu există o reglementare forte care să poată da mai multă predictibilitate şi siguranţă pe terenul pe care îl lucrezi. Modificarea contractului de arendă este foarte benefică pentru sectorul nostru, sector care este esenţial pentru hrana de zi cu zi”, consideră Liviu Zăgan, CEO, Holde Agri Invest, companie care lucrează 12.000 de hectare.
De asemenea, ştefan Moraru, proprietar al companiei Morar Pan din Călăraşi, susţine că fermierii au nevoie de predictibilitate pe termen lung şi posibilitatea comasării terenurilor acolo unde se fac investiţii. Din păcate, se fac foarte puţine lucruri în aceste direcţii. Fermierii au apetit de a investi în irigaţii, dar mulţi sunt opriţi de predictibilitatea pe termen lung.
Ziarul Financiar şi Banca Transilvania îşi propun să organizeze o serie de conferinţe în zonele agricole puternice, la nivel regional, la care să pună pe masa discuţiilor subiectele la zi din agrobusiness, unul dintre ele fiind irigaţiile. Oraşul Brăila este prima destinaţie pentru acest proiect pilot, iar ieri, 17 noiembrie, al doilea oraş gazdă a fost Bucureştiul, unde au fost prezenţi peste 100 de oameni.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro