Metoda inedită prin care un muzeu celebru sărbătoreşte 175 de ani de existenţă: organizează o expoziţie în care exponatele sunt amintiri legate de felul în care vedeam viitorul înainte de pandemie
Aniversările se marchează, de cele mai multe ori, printr-o petrecere. Muzeul Smithsonian s-a gândit însă să sărbătorească cei 175 de ani de existenţă nu cu o petrecere, ci cu o expoziţie intitulată „Futures” („Viitoruri”).
Organizată în primul spaţiu expoziţional al muzeului, clădirea dedicată Artelor şi Industriilor (AIB), evenimentul le propune vizitatorilor un exerciţiu de imaginaţie, îndemnându-i pe aceştia să-şi închipuie cum ar arăta viitorul dorit, de unde şi titlul de „Futures”, scrie Washington Post.
Realizată în colaborare cu firma de arhitectură The Rockwell Group, expoziţia, care se va deschide în luna noiembrie, este formată din instalaţii de artă, invenţii şi aşa-numite „artifacte ale viitorului”. „Futures” are patru secţiuni, prima dintre ele, „Past Futures” („Viitoruri trecute”) dedicată modului în care oamenii de altădată vedeau viitorul. Printre exponate se numără una dintre primele versiuni de androizi sau un model de telefon realizat de Alexander Graham Bell. O altă secţiune, intitulată „Futures that Unite” („Viitoruri care unesc”) expune, printre altele, un joc video care poate fi controlat cu ochii şi un robot destinat alinării singurătăţii la vreme de pandemie. „Futures that Inspire” („Viitoruri care inspiră”) va prezenta artişti, precum şi inteligenţă artificială gândită să-i ajute pe oameni să mediteze, în timp ce „Futures that Work” („Viitoruri care funcţionează”) are printre exponate produse alimentare ale viitorului ori un costum spaţial.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro