Miliardarul Sanjeev Gupta, proprietarul Sidex Galaţi, se află în discuţii cu firma americană de credit White Oak, într-un efort prin care intenţionează să îşi salveze operaţiunile din Europa

Autor: Eduard Ivanovici Postat la 24 august 2021 39 afişări

Miliardarul Sanjeev Gupta, proprietarul Sidex Galaţi, se află în discuţii cu firma americană de credit White Oak, într-un efort prin care intenţionează să îşi salveze operaţiunile din Europa

Conglomeratul GFG Alliance, acţionarul principal al Liberty Galaţi (fostul combinat Sidex), se află în discuţii cu White Oak Global Advisor, manager alternativ de active şi firmă de credit din Statele Unite, pentru a-şi refinanţa astfel operaţiunile din Europa, într-o afacere care ar putea pune capăt mai multor luni de incertitudine pentru câteva mii de angajaţi ai firmei, transmite Financial Times.

Grupul cu sediul în San Francisco s-a oferit deja să furnizeze o nouă serie de finanţări pentru fabrica de oţel GFG din Australia şi alte mine asociate companiei, însă discuţiile dintre cele două societăţi includ acum şi alte părţi ale imperiului deţinut de Sanjeev Gupta, conform unor persoane familiare cu situaţia, citate de publicaţia britanică.

Pe lângă fostul combinat Sidex, activele europene ale GFG includ mai multe oţelării în Republica Cehă şi Regatul Unit. Un posibil acord între cele două companii ar însemna că White Oak ar asigura finanţarea operaţiunilor GFG din Marea Britanie, unde Departamentul dedicat luptei împotriva fraudelor complexe (SFO) a lansat primăvara aceasta o investigaţie asupra gigantului controlat de Gupta.

Lunile trecute, compania americană s-a oferit să furnizeze un împrumut de 200 de milioane de lire pentru operaţiunile britanice ale GFG, însă discuţiile au luat sfârşit odată cu măsurile adoptate de SFO. GFG a negat orice fărădelege şi a declarat că va coopera cu autorităţile din UK.

Investigaţia SFO şi prăbuşirea din martie a principalului finanţator Greensill Capital au generat o adevărată criză în cadrul GFG. Conglomeratul angajează circa 35.000 de oameni din Ţara Galilor până în Australia. Doar în Regatul Unit, GFG numără aproximativ 5.000 de angajaţi.

Un pachet de finanţare îndreptat către fabricile din Marea Britanie ar implica o rundă proaspătă de fonduri din partea White Oak şi GFG, spun sursele FT, adăugând că sunt luate în calcul şi alte variante. Precum alţi producători de oţel, GFG beneficiază de pe urma boom-ului global al mărfurilor, compania gândindu-se în prezent să creeze o entitate separată de tranzacţionare pentru a-şi majora astfel gradul de transparenţă.

Executivii Credit Suisse au ignorat avertismentele colegilor cu privire la controversatul miliardar Sanjeev Gupta, în condiţiile în care banca i-a oferit fonduri de un miliarde de euro

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
europa,
operatiuni,
finantare,
active,
combinat,
fabrica

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.