Miting: Macron avertizează la derapaje electorale asemănătoare Brexit-ului
Preşedintele Emmanuel Macron a avertizat asupra riscului unei răsturnări de situaţie în stilul Brexit, în cadrul singurului său miting de campanie înainte de primul tur al alegerilor prezidenţiale, în încercarea de a convinge alegătorii descurajaţi şi de a revigora o campanie lipsită de vitalitate.
Conform Reuters, cu aproximativ o săptămână înainte de scrutinul din 10 aprilie, Macron se află în defensivă, în condiţiile în care liderul de extremă dreapta Marine Le Pen a revenit în sondaje, iar cursa se strânge între cei doi favoriţi pentru turul crucial din 24 aprilie.
"Uitaţi-vă la ce s-a întâmplat cu Brexit şi cu atâtea alte alegeri: ceea ce părea improbabil s-a întâmplat de fapt", a declarat Macron în faţa unei mulţimi de susţinători care fluturau steaguri. "Nimic nu este imposibil".
"Pericolul extremismului a atins noi culmi pentru că, în ultimele luni şi ani, ura, adevărurile alternative au fost normalizate", a spus el. "Ne-am obişnuit să vedem la emisiunile TV autori antisemiţi şi rasişti".
Deşi se preconizează în continuare că va câştiga al doilea mandat, Macron a pierdut teren în sondaje, o scădere pe care unii consilieri o atribuie unui manifest care include măsuri dure şi conservatoare, cum ar fi creşterea vârstei de pensionare la 65 de ani.
Alţii au criticat, de asemenea, o campanie care a început târziu şi căreia i-a lipsit "magia".
După o intrare ca a unui star rock pe scena unui stadion cu 35.000 de locuri din afara Parisului, Macron şi-a început discursul de două ore cu o listă lungă de realizări şi promisiuni de a crea locuri de muncă în spitale şi azile de bătrâni, într-o încercare clară de a convinge alegătorii de centru-stânga care, potrivit sondajelor, ar putea să se abţină.
El a rămas fidel programului său reformist, spunând că francezii vor trebui să muncească mai mult timp, deoarece a refuzat să majoreze taxele şi să crească datoria publică, care a crescut la 102% din PIB în timpul pandemiei.
"Nu ascund faptul că va trebui să muncim mai mult", a spus Macron, atacându-i pe contracandidaţi precum Le Pen şi candidatul de extremă-stânga Jean-Luc Melenchon, care au promis să reducă vârsta de pensionare la 60 de ani.
"Nu-i credeţi pe cei care spun că vor reduce vârsta de pensionare la 60 sau 62 de ani şi că totul va fi în regulă. Nu este adevărat", a adăugat el.
La mitingul la care au participat circa 30.000 de susţinători au participat foşti prim-miniştri de stânga şi de dreapta şi alţi oficiali ai partidului.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro