Motivul ascuns pentru care Putin susţine regimul politic din Siria. Ce vrea el de fapt să obţină

Postat la 17 septembrie 2015 25550 afişări

Motivul ascuns pentru care Putin susţine regimul politic din Siria. Ce vrea el de fapt să obţină

Autorităţile din Rusia au un motiv mai important de a susţine regimul lui Assad decât creşterea influenţei în Orientul Mijlociu, scriu cei de la Business Insider. Acesta ar fi scoaterea jihadişti din Rusia şi trimiterea lor în Siria, eliminând astfel riscul unor atentate în statul condus de Vladimir Putin.

Rusia a provocat recent Statele Unite, trimiţând soldaţi de elită şi echipamentele necesare construirii unei baze armate în nord-vestul Siriei. De asemenea, Rusia ar fi facilitat transportul mai multor jihadişti din Caucaz în Siria, potrivit ziarului rusesc Novaya Gazeta.

Acest lucru nu îl ajută însă neapărat pe Assad, deoarece o parte a acestor jihadişti se vor înscrie în grupuri radicale precum Statul Islamic, dedicate luptei împotriva lui Assad.

"Poate părea ciudat să ajuţi inamicul unui aliat, dar logica este una foarte simplă", explică Michael Weiss, senior editor al The Daily Beast. "E mai bine ca teroriştii să lupte în Siria decât să arunce lucruri în aer în Rusia."

Urmărește Business Magazin

/actualitate/motivul-ascuns-pentru-care-putin-sustine-regimul-politic-din-siria-ce-vrea-el-de-fapt-sa-obtina-14715377
14715377
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.