Munca la negru: Câţi dintre angajaţii fără forme legale din România au studii superioare
Aproximativ un sfert dintre angajaţii fără forme legale din România au studii superioare, iar o parte importantă dintre cei care lucrează "la negru" efectuează muncă calificată sau "la birou", situaţie care contrazice trendurile europene.
În Europa, profilul educaţional al persoanelor care lucrează legal diferă semnificativ faţă de cel al angajaţilor fără forme legale, se arată într-o lucrare a Băncii Mondiale.
Astfel, persoanele care au numai educaţie primară au o probabilitate mai ridicată de a lucra la negru, însă această situaţie este mult mai pronunţată în ţările din sudul şi vestul Europei decât în noile state membre UE din Europa Centrală şi de Est. În aceste ţări, majoritatea celor angajaţi fără forme legale au terminat liceul.
Totodată, în mai multe ţări, printre care România, Franţa, Grecia, Israel, Rusia şi Marea Britanie, între 20% şi 30% dintre angajaţii fără forme legale au studii superioare. Mai mult, în România, Cehia, Ungaria şi Slovenia, o parte importantă a angajaţilor fără forme legale lucrează muncă de înaltă calificare, "nemanuală".
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro