Nivelul punctului de amendă în 2024. Tot ce trebuie să ştie şoferii despre amenzile de circulaţie de la anul
Începând cu anul viitor, valoarea punctului de amendă va creşte la 165 de lei pentru sancţiunile rutiere.
Codul Rutier actual prevedea, până la sfârşitul acestui an, că punctul de amendă are o valoare de 10% din salariul minim brut pe economie, acesta fiind îngheţată la 145 lei de la începutului anului 2017, când salariul minim brut pe economie se situa la 1.450 de lei.
Potrivit OUG nr. 115/2023privind unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice, pentru consolidare fiscală, combaterea evaziunii fiscale, pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru prorogarea unor termene, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 1139 din 15 decembrie 2023, punctul de amendă va reprezenta, din 2024, doar 5% din salariul minim brut, nu 10%, ca în trecut.
În România există cinci clase de amendă, primele patru li se aplică persoanelor fizice, în timp ce a cincea se aplică doar persoanelor juridice. Astfel, începând cu anul 2024, amenda maximă pentru persoane fizice (20 de puncte de penalizare) este de la 3.300 de lei, în timp ce pentru persoanele juridice amenda maximă (100 de puncta de penalizare) este de 16.500 de lei.
Clasele de sancţiuni sunt:
- clasa I: 2/3 puncte-amendă;
- clasa a II-a: 4/5 puncte-amendă;
- clasa a III-a: 6-8 puncte-amendă;
- clasa a IV-a: 9- 20 de puncte-amendă;
- clasa a V-a: 21- 100 de puncte-amendă.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro