NOI MĂSURI pentru căutarea zborului MH370: Malaysia va trimite echipamente suplimentare pentru reluarea operaţiunilor

Autor: Valentin Vidu - Mediafax Postat la 06 iulie 2014 41 afişări

Malaysia urmează să trimită echipamente suplimentare pentru reluarea, la jumătatea lui august, a căutării avionului companiei Malaysia Airlines dat dispărut în martie cu 239 de persoane la bord şi a cărui situaţie rămâne învăluită în mister, a anunţat duminică ministrul Apărării.

O navă malaysiană echipată cu o sondă topografică submarină va pleca din Malaysia pe 4 august, către sudul Oceanului Indian, în largul coastei australiene occidentale, zona în care s-ar fi prăbuşit avionul potrivit unor experţi.

Compania naţională Petronas şi firmele private Deftech şi Phoenix International vor trimite în zonă un sonar cu antenă de tip SAS, a declarat ministrul Hishammuddin Hussein.

Şantierul naval malaysian Boustead Heavy Industries şi iXBlue Australia vor trimite sonarul sub apele mării cu ajutorul unui robot teleghidat.

Zborul MH370 a încetat orice contact cu controlorii de trafic aerian la o oră după ce a decolat de la Kuala Lumpur, pe 8 martie. El şi-a schimbat în mod radical planul de zbor, virând către vest, în contextul în care se îndrepta către Beijing.

Nicio urmă a avionului nu a fost găsită. Pe baza unor date de satelit, anchetatorii apreciază că Boeingul de tip 777 a zburat către sudul Oceanului Indian, unde s-a prăbuşit după ce s-a terminat carburantul.

Australia, care conduce căutările, a definit o nouă zonă de căutare, de aproximativ 60.000 de kilometri pătraţi, în care operaţiunile urmează să fie reluate în august.

Explicaţia cea mai credibilă a acestei dispariţii misterioase, potrivit autorităţilor însărcinate cu ancheta, este că o scădere bruscă a nivelului de oxigen la bordul avionului i-a lăsat inconştienţi pe membrii echipajului şi pe pasageri. Avionul ar fi continuat să zboare pe pilot automat până s-a prăbuşit în mare, după ce a rămas fără carburant.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
MALAYSIA,
APĂRARE,
MH370
/actualitate/noi-masuri-pentru-cautarea-zborului-mh370-malaysia-va-trimite-echipamente-suplimentare-pentru-reluarea-operatiunilor-12896159
12896159
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.