Nouă bandă unică pentru mijloace de transport în comun. STB: Traseu mai rapid din Nord spre Centru
STB a anunţat joi începerea lucrărilor de amenajare pentru un nou traseu de bandă unică, destinat transportului public, de la Piaţa Presei la Piaţa Victoriei. Traseu mai rapid din Nord spre Centru, cu STB, a transmis societatea.
„Avem o veste bună pentru călătorii noştri: STB va circula mai rapid pe relaţia Nord - Centru! Cu suport instituţional din partea Primăriei Capitalei, care a avizat reconfigurarea circulaţiei pe traseul Piaţa Presei - Regele Mihai I - Bd. Kiseleff - Piaţa Victoriei, STB va beneficia de o nouă bandă unică, destinată autobuzelor”, a declarat directorul general al Societăţii de Transport Bucureşti (STB), Daniel Istrate.
Culoarul unic pentru autobuze începe de la Piaţa Presei şi continuă:
Pe B-dul Regele Mihai I: Zona centrală cuprinde trei benzi de circulaţie, două spre Arcul de Triumf (dintre care banda 1 este rezervată transportului public) şi una spre Piaţa Presei, dedicată transportului general. Se va realiza şi o nouă platformă de staţie, pe scuarul de delimitare, la intersecţia cu Str. Primo Nebiolo.
Pe Şoseaua Kiseleff: Din cele 4 benzi de circulaţie, banda 1 este rezervată transportului public. Realizăm şi patru staţii noi cu platformă, la intersecţiile cu străzile Mareşal Alexandru Averescu, Docenţilor, Arh. Ion Mincu şi Monetăriei.
Pe B-dul Aviatorilor: Pe tronsonul cuprins între Str. Arh. Ion Mincu şi P-ţa Charles de Gaulle, pe sensul spre P-ţa Charles de Gaulle se vor realiza 4 benzi de circulaţie, dintre care banda 1 va fi rezervată transportului public local. Pe sensul opus vor exista 2 benzi de circulaţie. Se vor realiza şi două staţii noi cu platformă, la intersecţia cu strada Arh. Ion Mincu şi lângă accesul la staţia de metrou Aviatorilor. Pe tronsonul cuprins între B-dul Beijing şi P-ţa Charles de Gaulle, pe sensul spre P-ţa Charles de Gaulle, se vor realiza 4 benzi de circulaţie, dintre care banda 4 va fi rezervată transportului public local. Pe sensul opus vor fi 2 benzi de circulaţie pentru traficul general.
Noul traseu se va conecta cu benzi unice deja în funcţiune, pe strada Radu Beller şi pe Calea Floreasca.
„Călătoria de la Nord spre Centru se va face rapid - cu ajutorul benzilor unice, confortabil - datorită noilor autobuze electrice pe care le vom introduce în circulaţie, dar şi accesibil - datorită tarifului, precum şi poziţionării staţiilor”, a precizat directorul STB.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro