Numărul de îmbolnăviri cu coronavirus a ajuns la 4.417 pacienţi, în creştere cu 360 de persoane în 24 de ore
Numărul de pacienţi infectaţi cu coronavirus în România a ajuns la 4.417 persoane, cu 360 de noi cazuri în plus faţă de ultima informare a autorităţilor, informează Grupul de comunicare strategică.
Cele mai afectate zone sunt Suceava, cu peste 1.300 de cazuri, urmată de Bucureşti, cu aproape 600 de cazuri confirmate. În total, zece judeţe au peste 100 de cazuri de confirmări cu coronavirus, iar aproape 500 de medici au noul virus, din cele mai recente date de la autorităţi.
Numărul de cazuri noi a crescut din nou de la zi la zi, după ce ieri erau înregistrate 193 de cazuri, fiind rezultatele testărilor de duminică şi din prima parte a zilei de luni.
În total, 460 de persoane au fost declarate vindecate şi externate, cu 86 de persoane mai mult faţă de ieri.
Bilanţul pacienţilor care au murit a ajuns la 182 de persoane.
La ATI, în acest moment, sunt internaţi 274 de pacienţi, cu 100 de pacienţi în plus faţă de ieri.
Pe teritoriul României, în carantină instituţionalizată sunt aproape 25.300 de persoane, iar alte 91.000 de persoane sunt în izolare la domiciliu şi se află sub monitorizare medicală.
Autorităţile au prelucrat până acum 43.578 de teste, faţă de 40.987 de teste prelucrate până duminică, adică aproape 2.600 de teste de la zi la zi.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro