Ceea ce vedem azi in Irak, in teritoriile palestiniene si in Liban e un efort pe care partidele islamiste il fac pentru a folosi alegerile cu scopul de a islamiza lumea arabo-musulmana. Acesta nu e un conflict despre prizonierii palestinieni ori libanezi din Israel. E o lupta pentru putere in interiorul Libanului, in interiorul Palestinei, in interiorul Irakului - se decide acum cine va dicta in noile guverne democratic alese si daca acestea vor fi, intr-adevar, democratice.

Mica aripa militanta a Hamas trage azi sforile in politica palestiniana, partidul siit Hezbollah, sprijinit de Iran, face acelasi lucru in Liban si militiile tot asta fac in Irak. Nu numai ca acestea arata cine-i stapanul in interiorul fiecareia dintre aceste democratii, dar fiecare formatiune concureaza si impotriva celorlalte pentru influenta regionala.

Ca rezultat, experimentul democratic post-11 septembrie din lumea arabo-musulmana a fost deturnat. Da, in Liban au avut loc alegeri in principiu libere si democratice - la fel si in teritoriile palestiniene, si in Irak. Da, milioane au venit la vot - pentru ca popoarele din lumea arabo-musulmana chiar vor sa-si hotarasca singure viitorul.

Dar radacinile democratiei nu sunt inca infipte bine in aceste locuri, iar majoritatile moderate sunt atat de slabe si de intimidate incat ceea ce capatam cu totii e cea mai rea dintre lumile posibile. Capatam partide islamiste care sunt alese si ajung la putere, dar care insista sa-si pastreze propriile militii private si care refuza sa-si asume toate responsabilitatile unui guvern suveran. Refuza sa permita propriilor guverne sa aiba control asupra intregului armament. Refuza sa raspunda in fata legilor internationale si refuza sa se supuna unui principiu potrivit caruia un singur partid din componenta cabinetului nu poate tari in razboi o tara intreaga.

"Irakul, Libanul si palestinienii au organizat alegeri democratice", spune politologul israelian Yaron Ezrahi, "iar orizontul de asteptare al occidentalilor a fost ca aceste alegeri vor produce guverne legitime care vor avea puterea de a tine violentele sub control, asumandu-si povara responsabilitatii de a guverna. Dar ceea ce s-a intamplat in aceste locuri e ca noi am produs guverne care sunt suverane doar pe o hartie, nu si pe un teritoriu".

Atunci de ce partide precum Hamas si Hezbollah ajung sa fie alese? Adesea, pentru ca militeaza eficient impotriva coruptiei si a vechilor partide seculare, spune Ezrahi. Dar de indata ce acesti islamisti ajung la putere, se intorc la obiceiul de a servi doar interesele propriilor factiuni, nu pe cele ale comunitatii pe care s-ar cuveni sa o conduca.

Boutros Harb, un parlamentar libanez crestin, spunea: "Trebuie sa decidem cine are dreptul de a lua decizii de razboi si pace in Liban. Este dreptul rezervat poporului si institutiilor sale legale sau e alegerea in mana unei minoritati?" Intrebarea trebuie pusa si in cazul tinerelor democratii din Palestina si Irak. Cand ministrii isi pot pastra propriile militii si pot actiona in afara autoritatii statului, spunea Ezrahi, nu ne mai ramane decat "un exercitiu lipsit de sens" in termeni de democratie ori constructie statala.

De ce nu pedepsesc majoritatile tacute aceste partide islamiste? Pentru ca cei care vorbesc impotriva Hamas ori a Hezbollah sunt fie delegitimati ca "lachei ai Americii", fie pur si simplu asasinati, asa cum s-a intamplat in cazul lui Rafik Hariri, fostul premier libanez.

Lumea trebuie sa inteleaga ce se intampla: micutele flori ale democratiei plantate in Liban, Irak si Palestina sunt strivite de bocancii militiilor islamiste sprijinite de Siria, disperate in incercarea de a impiedica democratia sa prinda radacini in regiune, si cei ai militiilor islamiste sprijinite de Iran, disperate sa tina la distanta modernismul.

Poate ca scepticii au dreptate: poate ca democratia, desi e cea mai puternica forma de guvernare legitima, pur si simplu nu poate fi implementata oriunde. Cu siguranta ca nu va functiona niciodata in lumea arabo-musulmana daca SUA si Marea Britanie raman singure in incercarea de a o impune in Irak, daca Europa priveste in continuare prin gard, daca arabii moderati nu se pot aduna pentru a strange pumnul toti odata si daca partidelor islamiste li se permite sa faca parte din guverne si sa fie tratate cu respect - pastrandu-si, in acelasi timp, propriile armate private. Intregul experiment democratic din lumea arabo-musulmana se joaca aici. Si chiar acum deasupra lui se ridica fumul.

Thomas Friedman, comentator al "The New York Times", este autor al volumului "From Beirut To Jerusalem".