O "entitate fantomatică", creată de oamenii de ştiinţă într-un experiment de laborator

Autor: Florin Badescu Postat la 07 noiembrie 2014 101 afişări

O "entitate fantomatică" a fost creată în cadrul unui experiment de laborator inedit realizat de cercetătorii elveţieni de la Ecole Polytechnique Federale din Lausanne (EPFL).

Detectarea unei "entităţi fantomatice" - senzaţia resimţită de anumiţi oameni care au sentimentul că se află lângă o persoană, când, de fapt, nimeni nu se află în apropiere - are la bază un fenomen care se produce în interiorul minţii, afirmă cercetătorii elveţieni, informează bbc.com.

Ei spun că au identificat acea parte a creierului care se face vinovată de generarea acestor senzaţii ciudate şi, adeseori, înspăimântătoare.

Savanţii de la EPFL au realizat un experiment în cadrul căruia participanţii au avut senzaţia că se află în proximitatea unei fantome.

Studiul lor a fost publicat în revista Current Biology.

Există multe poveşti despre fenomenele paranormale, iar cele mai multe dintre ele vorbesc despre "apariţii invizibile".

Giulio Rognini, profesor la EPFL şi coordonator al studiului, a declarat: "Senzaţia este foarte puternică. Participanţii au simţit prezenţa cuiva, dar nu au putut să vadă acea persoană. A fost întotdeauna o prezenţă care a fost simţită".

Savantul elveţian spune că senzaţia în cauză este adeseori resimţită de persoanele aflate în condiţii extreme, precum alpiniştii şi exploratorii, dar şi de persoanele cu afecţiuni neurologice.

"Un element uluitor constă în numeroasele raportări potrivit cărora mişcările sau poziţiile adoptate de persoane vii au fost replicate de acele entităţi. Dacă persoana era aşezată, entitatea era şi ea aşezată. Dacă persoana stă în picioare, entitatea stătea şi ea în picioare", a explicat autorul studiului.

Pentru a investiga acest fenomen, cercetătorii au scanat creierele unui număr de 12 persoane cu maladii neurologice, care au experimentat senzaţia de "entitate fantomatică".

Cercetătorii elveţieni au descoperit astfel că toţi acei pacienţi prezentau anumite vătămări în zone ale creierului asociate cu conştiinţa de sine, mişcarea şi poziţionarea corpului în spaţiu.

Într-un set de teste ulterioare, savanţii au folosit 48 de voluntari sănătoşi, care nu au cunoscut în trecut astfel de fenomene paranormale, alterând semnalele neurologice din acele regiuni cerebrale.

Voluntarii, legaţi la ochi, au fost rugaţi să mişte un robot folosindu-şi mâinile. În timp ce făceau acest lucru, un alt robot "desena" exact aceleaşi mişcări pe spatele voluntarilor.

Atunci când mişcările din faţa şi de pe spatele voluntarilor aveau loc în acelaşi timp, aceştia nu au raportat nicio senzaţie ciudată.

Dar, atunci când a existat un decalaj de timp între cele două mişcări, o treime dintre participanţi au raportat că au simţit prezenţa unei "entităţi fantomatice" în laborator. Unii dintre ei au raportat că au detectat patru astfel de "entităţi".

Doi dintre participanţi au considerat că senzaţia pe care au resimţit-o a fost atât de ciudată, încât au solicitat încheierea imediată a experimentului.

Cercetătorii elveţieni spun că acele interacţiuni ciudate cu robotul modifică temporar funcţiile cerebrale din regiunile asociate cu conştiinţa de sine şi cu percepţia poziţiei corporale.

Ei mai spun că, atunci când oamenii detectează o "entitate fantomatică", creierul devine derutat: calculează eronat poziţia corpului şi crede că anumite părţi ale trupului aparţin unei alte persoane.

"Creierul uman produce mai multe reprezentări în spaţiu ale corpului nostru", explică profesorul Rognini.

"În condiţii normale, el este capabil să asambleze o percepţie unificată a propriei persoane din toate acele reprezentări. Dar, atunci când creierul funcţionează eronat din cauza unor boli - sau, în acest caz, a unui robot -, el poate să creeze o a doua reprezentare a corpului unei persoane, care nu mai este perceput ca fiind al ei, ci al unei alte persoane, generând astfel senzaţia unei «prezenţe străine»", a adăugat cercetătorul elveţian.

Autorii studiului cred că rezultatele generate de cercetarea lor ar putea să îi ajute pe oamenii de ştiinţă să înţeleagă mai bine o serie întreagă de maladii neurologice, precum schizofrenia.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
ENTITATE FANTOMATICĂ,
MALADII MINTALE,
/actualitate/o-entitate-fantomatica-creata-de-oamenii-de-stiinta-intr-un-experiment-de-laborator-13509591
13509591
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.