O mică aşezare de pe coasta Mării Adriatice ascunde un paradis în care taxele sunt doar o poveste
La 56 de kilometri sud de oraşul pugliez Bari, pe călcâiul cizmei italiene, este situată o mică aşezare care se remarcă prin faptul că pe teritoriul ei se regăsesc câteva colibe de piatră cu acoperişuri conice, care amintesc de corturile amerindienilor Apache, scrie BBC.
Aceste minuni arhitecturale antice sunt cunoscute sub numele de trulli şi sunt imprăştiate prin tot oraşul italian Alberobello. Cu timpul, ele au fost transformate în reşedinţe, magazine, restaurante sau chiar hoteluri de tip boutique.
Colibele colibele de piatră ies in evidenţă faţă de alte locuinţe prin faptul că au fost construite fără mortar. Legenda spun că lipsa materialului a avut un scop inteligent în spate. Potrivit municipalităţii din Alberobello, Ferdinand I, conducătorul Regatului Neapolelui (1458-1494), a oferit familiei Acquaviva o moşie împădurită – care a devenit cu timpul Alberobello - ca recompensă pentru că a luptat în cruciade.
Familia a permis unor grupuri mici să se stabilească acolo pentru a cultiva pământul în schimbul anumitor privilegii. Cu toate acestea, deoarece lorzii feudali trebuiau să plătească impozite pe aşezări, familia Acquaviva le-a ordonat muncitorilor să îşi construiască adăposturile fără mortar. În acest fel, ţăranii îşi puteau dărâma locuinţele înainte de sosirea perceptorilor de taxe ai regelui şi le puteau reconstrui rapid după plecarea acestora.
„Trulli sunt produse ale culturii messapiene şi sunt prezente în regiunile din Puglia care au cunoscut această influenţă culturală", a declarat Annunziata Berrino, autoarea unei cărţi despre trulli din Alberobello şi profesoară de istorie contemporană la Universitatea Federico II din Napoli.
Ceea ce este remarcabil la trulli din Alberobello este cât de bine au rezistat testului timpului, în ciuda faptului că au fost construite în lipsa cimentului sau a unui material similar. În schimb, constructorul se bazează pe abilitatea sa de a asambla pietrele în aşa fel încât să formeze o structură stabilă.
Un trullaro sau un maestru constructor, supraveghea proiectarea şi construcţia acestor adăposturi, care începea cu crearea unui rezervor de apă la baza construcţiei. Apoi, folosind piatră calcaroasă, împreună cu pământ şi apă, „arhitectul” ridica pereţii interni şi externi ai colibei, între care lăsa un spaţiu gol care permiteau structurii să rămână răcoroasă pe timp de vară şi izolată iarna.
Datorită unor platforme de turism precum Airbnb, cei interesaţi pot petrece câteva nopţi într-un trulli. În plus, Alessandro Paiano, originar din Alberobello, are mai multe locuinţe renovate pe care oaspeţii le pot închiria prin intermediul companiei sale Charming Trulli.
Cele mai multe dintre trullile lui Paiano se află în Alberobello, inclusiv două pe care le-a restaurat la forma lor originală, tipice pentru tipurile de trulli construite în secolul al XVIII-lea (deşi cu băi moderne, WiFi, încălzire, aer condiţionat şi un minibar).
Sursa foto: BBC Travel
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro