O misiune comună FMI-CE-BM vine la Bucureşti pe 25 octombrie pentru a treia evaluare a acordului
O misiune comună a Fondului Monetar Internaţional, Comisiei Europene şi Băncii Mondiale se va afla la Bucureşti în perioada 25 octombrie - 7 noiembrie pentru a treia evaluare a acordului de tip preventiv, a anunţat luni FMI.
"Misiunea se va întâlni cu autorităţile, dar şi cu reprezentanţii partidelor politice, sindicate, patronate, bănci şi reprezentanţi ai societăţii civile. Concluziile vizitei vor fi prezentate la finalul misiunii", a declarat într-un comunicat Tonny Lybek, reprezentantul regional al FMI pentru România şi Bulgaria. Şeful misiunii FMI în România, Jeffrey Franks a declarat pentru MEDIAFAX că în timpul vizitei vor discuta cu autorităţile şi motivele pentru care au fost încetinite anumite reforme în ultimele trei luni, în principal în domeniul privatizării şi restructurării companiilor de stat. Consiliul Director al FMI a aprobat joi a doua evaluare a acordului de tip preventiv şi a pus la dispoziţia României încă o tranşă, a treia, în valoare de 480 de milioane de euro.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro