O rochie Versace a prinţesei Diana, vândută la licitaţie cu 200.000 de dolari - FOTO

Autor: Florin Badescu Postat la 03 iulie 2015 110 afişări

O rochie Versace pe care prinţesa Diana a purtat-o cu ocazia unei şedinţe fotografice în 1991, estimată iniţial la 80.000 de dolari, a fost vândută în cele din urmă cu 200.000 de dolari la o licitaţie care a avut loc la sfârşitul lunii iunie în Statele Unite, informează people.com.

Acea rochie din mătase gri cu imprimeuri geometrice aurii, a avut un preţ de pornire de 30.000 de dolari la această licitaţie organizată de casa Julien's Auctions. Estimările vizau un preţ de vânzare de 80.000 de dolari, dar, spre marea surpriză a organizatorilor, preţul final de vânzare a fost de 200.000 de dolari.

Prinţesa Diana a purtat acea rochie din mătase strălucitoare şi mulată pe corp, creată special pentru ea de casa Versace, în timpul unei şedinţe fotografice cu renumitul fotograf Patrick Demarchelier, în anul 1991.

Una dintre fotografiile realizate cu acel prilej a devenit ulterior celebră, după ce editorii revistei Harper's Bazaar au publicat-o pe coperta acesteia în noiembrie 1997, în semn de omagiu adus prinţesei Diana, la trei luni după moartea acesteia, la Paris, în august 1997.

Potrivit presei internaţionale, aceasta a fost prima dintr-o serie de rochii pe care Gianni Versace, fondatorul casei care îi poartă numele, le-a creat de-a lungul anilor pentru prinţesa Diana.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
PRINŢESA DIANA,
ROCHIE,
VERSACE
/actualitate/o-rochie-versace-a-printesei-diana-vanduta-la-licitatie-cu-200-000-de-dolari-foto-14539489
14539489
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.