Actualul Brexit a şocat Europa. A pornit de la un pariu nesăbuit şi era să sfârşească în dezastru. Însă ce vedem acum este istoria repetându-se. Brexituri au mai fost şi probabil că vor mai fi. Ce urmează este o istorie redată de BBC a eternului du-te-vino al britanicilor cu Europa.

55 î.Hr.- 409 d.HR

Transformarea în  Europeni

Oferta generalului roman Iulius Caesar ca Marea Britanie să adere la Europa ca parte a Republicii Romane este respinsă patriotic. Însă perfidele elite britanice au prins gustul stilului de viaţă internaţional al Romei şi, în curând, vor merge acolo pentru a preda un procent mic din PIB-ul tribal ca ofrandă Capitolului. Până în anul 43, elita populaţiei insulelor britanice înţelege vehiculele financiare moderne cunoscute sub numele de monede şi triburile lor ajung să fie considerate ca meritând să fie anexate de superstatul european al împăratului Claudius. Boudica, regina războinică a celţilor (deşi probabil că ea este un personaj fictiv) încearcă să preia controlul, dar carul ei îşi pierde roţile, iar în următorii 350 de ani britanicii sunt conduşi de o elită continentală foarte nervoasă şi iubitoare de togă şi de colaboratorii lor.

409-443

Brexit # 1

Legiunile ies din Britannia pentru a se lupta între ele acolo unde contează. Obosiţi de impozitare fără apărare, britanicii strigă libertate şi o apucă pe drumul lor. Însă nu sunt în măsură să obţină acorduri comerciale bilaterale acceptabile reciproce cu picţii şi scoţii, care insistă asupra dreptului lor de a ataca de pe plute. Aşadar, britanicii îi roagă pe romani să-i lase să li se alăture din nou. Romanii sunt însă prea ocupaţi în încercarea de a-i forţa pe nou-veniţii unguri să respecte normele de comportament europene, aşa că britanicii disperaţi apelează la triburi germane obscure cunoscute sub numele de englezi, care au consemnat abordarea astfel: Anul Domnului 443. „Anul acesta britanicii au trimis cuvânt la Roma şi au cerut ajutor contra picţilor, dar nu au primit nimic pentru că romanii luptau cu Attila, regele hunilor, apoi au trimis cuvânt anglilor şi au cerut la fel de la nobilii anglilor” - Cronica Anglo-Saxonă.

Englezii sunt de acord să lupte în schimbul drepturilor de şedere în sud-est. Dar nu durează mult şi apelează la supuşii lor, îi iau cu asalt pe britanici şi îşi impun propria cultură

793-1042

AELS-ul (Asociaţia Europeană a  Liberului Schimb) de tip scandinav

Până în 790, noua Anglie ajunge să fie strâns aliniată cu Europa lui Carol cel Mare. Apoi, scandinavii iubitori de libertate iau cu asalt nordul şi estul şi, în cele din urmă, îi permit lui Cnut să facă Anglia parte a imperiului său danez. Trei regi danezi sunt urmaţi de Edward Mărturisitorul (pe jumătate normand) şi Harold Godwinson (un lider războinc din Wessex pe jumătate danez, urât de toată lumea de la nord de Tamisa). Este greu de înţeles ce înseamnă suveranitatea engleză.

1066

Reuniunea cu Europa

William Cuceritorul creează o nouă piaţă unică cu nordul Franţei. A fi englez înseamnă acum să îngrijeşti porci, oi şi vaci astfel încât elita vorbitoare de limbă franceză să poată sărbători cu carne de porc, carne de oaie şi carne de vită. În următorii 900 de ani, a fi englez monoglot nu mai era chiar “comme il faut”.

1533

Brexit # 2

Henric al VIII-lea vrea foarte, foarte tare un divorţ; o viitoare elită vrea să perturbe biserica catolică. Aceasta foloseşte tehnologia de social-media germană de ultimă oră - tiparul - pentru a inventa ştiri false: dacă Anglia se rupe de biserica de la Roma, va exista un câştig financiar pentru toată lumea şi un impuls pentru spitale. “Atunci aceste mari cotizaţii trimise la Roma vor înceta ... Atunci vom avea destul şi chiar mai mult decât ne va îndestula, adică cel mai bun spital care a fost întemeiat vreodată pentru noi.” - Rugă pentru cerşetori (1528/9)

1689

Înapoi în Europa

Brexit #2 aruncă insulele britanice în războaie feroce. În cele din urmă, englezii disperaţi îi invită pe olandezi să invadeze şi să rezolve lucrurile. Aşadar, Anglia primeşte un rege olandez care abia poate vorbi engleza, apoi încetează să mai existe în 1707 când ceva nou numit Marea Britanie primeşte un rege german care abia poate vorbi engleză. Dar este în regulă, deoarece ambii regi, la fel ca întreaga elită engleză, pot vorbi franceza.

1815

Brexit #3

La Waterloo, noul Regat Unit trimite în luptă 28.000 de oameni, mai mult de jumătate dintre ei irlandezi sau scoţieni, şi îl învinge pe Napoleon datorită altor 90.000 de soldaţi europeni. Dar a fi european este o muncă grea, aşa că britanicii ies din nou. Strategia lor de ieşire este strălucitoare: oferă Renania, o regiune industrială bogată, Prusiei militariste – pecetluind astfel soarta danezilor, polonezilor, austriecilor, francezilor şi cam a tuturor pentru următorii 130 de ani.

1880

Brexit # 4

Sub premierul conservator Benjamin Disraeli, Marea Britanie face jocul în Europa, devenind arbitrul continentului. Însă primul mare populist, liberalul William Ewart Gladstone, se retrage din intrigile inutile din Europa. De 20 de ani, toată lumea ştie că va veni o confruntare Franţa şi Rusia / Austria şi Germania, dar englezii insistă că nu au nici o miză în joc. Când este prea târziu pentru a putea fi oprit potopul, Marea Britanie sare în cele din urmă în ajutorul Franţei şi al dictaturii cumplite care este Rusia ţaristă.

1914 - 1975

Două războaie mondiale şi un act raţional

După victoria obţinută cu costuri îngrozitoare, britanicii se prefac din nou că sunt non-europeni, până când trebuie să se alăture din nou Franţei şi dictaturii cumplite care este Rusia stalinistă pentru a face acelaşi lucru din nou 20 de ani mai târziu. Însă ei nu pot face diferenţa dintre „am rezistat curajos până când jucătorii mai mari au schimbat mersul jocului” (adevărat) şi „am câştigat al Doilea Război Mondial” (fals), chiar dacă americanii conduc acum în mod clar lumea, iar britanicii în mod clar nu mai au un imperiu. Înfruntând cu îndrăzneală această amăgire naţională, premierul conservator Edward Heath, susţinut de Margaret Thatcher, îi bate pe laburişti şi pe conservatorii tradiţionalişti powelliţi şi îi aduce din nou pe britanici în Europa. În 1975, o mare parte din britanici sunt de acord să rămână acolo.

2021

Britanicii singuri cu ei înşişi

Thatcher, Doamna de Fier, este alungată de propriul său partid pentru că s-a transformat într-un libertarian american. Armata ei de urmaşi, „ca o sectă marxistă dementă” (Douglas Hurd, conservator), declanşează războiul cultural împotriva Europei, deoarece ei urăsc concediul de maternitate. John Major, cu caracterul său ferm, îi alungă pe „nemernici” (cuvintele sale), însă David Cameron (foto), omul fără coloană vertebrală, îi lasă pe „demenţii crizaţi” (cuvintele sale) să aibă referendumul pentru Brexit - 2016. Sprijinit de baronii din presă fugiţi în străinătate pentru a nu plăti taxe, de proştii troţchişti şi de încrederea emoţionantă a proeuropenilor în sănătatea mintală colectivă, Partidul Naţional Englez condus de comedia populară personificată de Boris „Merrie Monarch” Johnson câştigă la limită, apoi susţine că această remiză 1-1 (1975 vs. 2016) reprezintă voinţa eternă a poporului englez, aşa că restul, proeuropenii, sunt trădători.