Omniasig îşi va onora obligaţiile în urma accidentului aviatic din Apuseni şi infirmă zvonurile
Omniasig VIG îşi va onora obligaţiile care decurg din poliţele de asigurare încheiate cu Şcoala Superioară de Aviaţie Civilă pentru avionul implicat în accidentul din Apuseni şi infirmă informaţiile contrare apărute în presă, pe care le consideră speculative.
"Omniasig confirmă faptul că cele două poliţe încheiate cu Şcoala Superioară de Aviaţie Civilă pentru aeronava implicată în tragicul accident din 20 ianuarie sunt valide şi în vigoare, fiind protejate prin reasigurare la reasigurători de prestigiu de pe piaţa externă. Omniasig îşi va onora obligaţiile care decurg din contractele de asigurare, orice informaţii contrare care au apărut în presă au caracter speculativ. Reprezentanţi ai companiei au fost prezenţi la locul accidentului, iar la nivelul companiei a fost constituită imediat o echipă de specialişti dedicată soluţionării acestui caz", se arată într-un comunicat al companiei remis MEDIAFAX.
În urma accidentului aviatic din Munţii Apuseni, în care a fost implicat un avion al Şcolii Superioare de Aviaţie Civilă, au murit pilotul Adrian Iovan şi studenta Aurelia Ion, iar copilotul şi patru medici au fost răniţi.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
Urmărește Business Magazin

Citeşte pe zf.ro
-
Ce mai face George Soros la 94 de ani, „inamicul public" numărul 1 din România. Cine este Alexander Soros, urmașul lui, care a fost decorat de fostul președinte american Joe Biden în locul tatălui său. Scott Bessent, mâna dreaptă a lui Soros, alături de care a prăbușit lira sterlină, e acum ministru de Finanțe în SUA
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro