Pădurile României vor fi monitorizate prin satelit. A fost desemnat câştigătorul contractului

Autor: Cosmin Pirv Postat la 22 noiembrie 2023 66 afişări

O asociere de firme a fost desemnată câştigătoare a licitaţiei pentru dezvoltarea sistemului de monitorizare a pădurilor prin intermediul imaginilor satelitare, a anunţat miercuri Ministerul Mediului.

Pădurile României vor fi monitorizate prin satelit. A fost desemnat câştigătorul contractului

Comisia de evaluare a desemnat oferta prezentată de asocierea Rartel SA (leader), Essensys Software,Terrasigna SRL, e-GEOS SpA ca ofertă câştigătoare după aplicarea criteriului de atribuire „cel mai bun raport calitate preţ” şi verificarea documentelor suport aferente.

„Acest contract presupune dezvoltarea unui sistem care va analiza imagini satelitare succesive pentru a identifica zonele din care a dispărut pădurea. Acestea vor fi comparate cu baza de date SUMAL pentru a stabili legalitatea tăierilor efectuate în perimetrele respective. În suprafeţele tăiate pentru care nu se găsesc date în SUMAL, vor fi generate alerte ce presupun verificări suplimentare cu ajutorul unui set secundar de imagini satelitare de înaltă rezoluţie sau a personalului de teren. Echipele de teren vor fi dotate cu 4 autovehicule de teren şi 4 drone echipate cu camere optice, termice şi senzor LiDAR. Capacitatea tehnică a ministerului şi a gărzilor forestiere va fi întărită prin dotarea cu 15 staţii de lucru performante şi 15 laptopuri ce vor permite efectuarea de analize avansate în teren, la locul faptei. Toate aceste investiţii vor duce România alături de ţările ce utilizează cele mai moderne tehnologii pentru monitorizarea stării pădurilor”, a explicat Mircea Fechet, nimistrul Mediului.

Contractul, cu o valoare totală de 31.590.677,18 lei fără TVA este parte a proiectului derulat de Ministerul Mediului „Capacitatea sporită de supraveghere, control şi monitorizarea pădurilor prin intermediul unui sistem informatic integrat”, din cadrul PNRR.

Contestaţii pot fi depuse în termen de 10 zile.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
păduri,
satelit,

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.