„Părinţii m-au pedepsit o dată timp de doi ani de zile pentru că am luat o notă de 8. „Mi-au luat totul din cameră cu excepţia patului"
Orice părinte are modalitatea sa de a face faţă problemelor cu cei mici, însă unii cu siguranţă exagerează.
O nouă întrebare pe forumul Reddit a atras atenţia şi a creat isterie în social media. La întrebarea „Care a fost cea mai ciudată regulă sau pedeapsă pe care a trebuit să o suporţi” majoritatea răspunsurilor au fost cel puţin uimitoare. De fapt, poveştile incredibile variază de la obsesii inexplicabile la abuzuri propriu zise, arată Daily Mail.
„Părinţii m-au pedepsit o dată timp de doi ani de zile pentru că am luat o notă de 8. „Mi-au luat totul din cameră cu excepţia patului şi nu am avut voie să îmi văd prietenii”, spune un utilizator. „După un an şi jumătate i-am întrebat dacă mi se poate sfârşi pedeapsa, iar ei uitaseră motivul pentru care eram pedepsit. Mi-au spus că am făcut ceva foarte rău, cu siguranţă, şi voi rămâne pedepsit în continuare”, a adăugat acesta. Acelaşi utilizator a mai precizat că părinţii săi nu îl/o lăsau să stea după orele 20 seara nici măcar în timpul liceului.
„Tatăl meu nu mă lăsa să folosesc paie. Mi-a spus că aş putea să mă tai la limbă sau să-mi fac o gaură în obraz”, a declatat alt utilizator.
Unii oameni au dezvăluit faptul că erau pedepsiţi chiar şi pentru faptele făcute de unii dintre prietenii lor. „Fratele meu şi cu mine am fost pedepsiţi – nu am avut voie să ne uităm la televizor timp de un an - pentru că un prieten „ne-a lăsat mizerie în garaj”, a mai spus alt utilizator. Acelaşi om a povestit că ai lui nu l-au lăsat până la 13 ani să traverseze strada, deşi locuia într-o fundătură.
Alţi părinţi au găsit pedepse mai originale decât cea cu interzicerea televizorului. De exemplu, unuia i-a fost oprit curentul electric din cameră, iar mama sa i-a cumpărat o lampă cu ulei pentru a-şi face temele.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro