Patru elevi din Timişoara, printre cei mai buni din lume în robotică

Autor: Ioana Matei Postat la 04 ianuarie 2017 310 afişări

Patru elevi din Timişoara, printre cei mai buni din lume în robotică

Echipa heRObotics, formată din patru elevi din Timişoara, se plasează printre cele mai bune din lume în robotică şi va ajunge în Statele Unite ale Americii, pentru a participa în finala concursului Zero Robotics, organizat de NASA şi Agenţia Spaţială Europeană. 

 

„Să te numeri printre echipele finaliste ale concursului de robotică organizat de NASA este o performanţă foarte importantă a celor patru elevi din Timişoara, care arată potenţialul tinerilor români de a avea succes în domenii nu tocmai uşoare. Ne-am bucurat foarte mult când am primit invitaţia de a participa în finală, însă în ciuda eforturilor noastre, nu puteam acoperi costurile necesare deplasării în SUA. Aici a intervenit BRD – Groupe Société Générale, care trimite întreaga echipă în finala din Massachusetts şi le împlineşte elevilor visul de a-şi duce la bun sfârşit misiunea şi de a se afla într-unul dintre cele mai reprezentative locuri pentru un pasionat de robotică”, a menţionat Gabriela-Nuşa Cojocaru, profesorul coordonator al echipei heRObotics.

 

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.