Pe 26 august începe ridicarea maşinilor parcate neregulamentar în Bucureşti. Costul, 500 de lei

Postat la 20 august 2019 1199 afişări

De luni, 26 august, Primăria Capitalei va începe ridicarea maşinilor parcate neregulamentar pe străzile oraşului, au declarat, pentru MEDIAFAX, reprezentanţi ai Poliţiei Locale Bucureşti. Ridicarea, transportul şi depozitarea unui Logan (pe o zi) ajunge la 500 de lei.

Pe 26 august începe ridicarea maşinilor parcate neregulamentar în Bucureşti. Costul, 500 de lei

Municipalitatea a stabilit data de la care se va începe ridicarea maşinilor parcate neregulamentar.

„Începem ridicarea maşinilor în mai puţin de o săptămână, pe data de 26 august, de luni. Avem tot ce ne trebuie, platforme, tot. Vor fi două locaţii unde se vor depozita autoturismele ridicate, una pe Metalurgiei, şi cealaltă pe bulevardul Timişoarei”, au declarat, pentru MEDIAFAX, reprezentanţi ai Poliţiei Locale Bucureşti.

Ce prevede proiectul votat în Consiliul General la începutul acestei veri:

„Începând cu data intrării în vigoare a prezentei, vehiculele staţionate neregulamentar pe drumurile publice care fac parte din reţeaua principală de străzi a municipiului Bucureşti vor putea fi ridicate, transportate, depozitate şi eliberate, în conformitate cu prevederile regulamentului aprobat prin prezenta hotărâre", se arată în proiectul de hotărâre.

Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
bucuresti,
ridicare,
incepere,
masini,
august

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.