Percheziţii în Bucureşti şi Ilfov în urma scandalului din camera de gardă a Spitalului Pantelimon

Autor: Laura Buciu Postat la 24 septembrie 2024 34 afişări

Poliţiştii din Capitală fac, marţi dimineaţa, 11 percheziţii în Bucureşti şi Ilfov într-un dosar privind infracţiuni comise cu violenţă în urma scandalului din camera de gardă a Spitalului Pantelimon.

Percheziţii în Bucureşti şi Ilfov în urma scandalului din camera de gardă a Spitalului Pantelimon

Poliţiştii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Poliţia Sectorului 2, cu sprijinul poliţiştilor din cadrul Serviciului Grupuri Infracţionale Violente, Poliţiei Sectorului 3, Serviciului Acţiuni Speciale, Poliţiei Canine, împreună cu Direcţia Generală de Jandarmi a Municipiului Bucureşti pun în executare, marţi dimineaţa, 11 mandate de percheziţie domiciliară, în Bucureşti şi în judeţul Ilfov, într-un dosar penal în care se fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tulburarea ordinii şi liniştii publice şi loviri sau alte violenţe.

În fapt, sâmbătă, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Secţia 9 Poliţie au fost sesizaţi, prin sistem 112, de către angajaţii unei unităţi medicale din Sectorul 2, cu privire la un scandal la camera de gardă. Este vorba despre scandalul din camera de gardă a Spitalului Pantelimon, dintre două familii.

„În vederea administrării materialului probator, în această dimineaţă, poliţiştii Capitalei pun în executare 11 mandate de percheziţie domiciliară, pentru depistarea persoanelor, precum şi a bunurilor de interes în cauză”, transmite Poliţia Capitalei.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tulburarea ordinii şi liniştii publice şi loviri sau alte violenţe, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2.

Poliţiştii au intervenit sâmbătă după ce au fost sesizaţi de reprezentanţii Spitalului Pantelimon cu privire la un scandal izbucnit în camera de gardă a unităţii.

Din verificările făcute a rezultat presupunerea rezonabilă că, în urma unui conflict care ar fi avut loc între două familii în oraşul Pantelimon, mai multe persoane ar fi fost rănite.

Ulterior, victimele ar fi ajuns la Spitalul Pantelimon, unde ar fi venit şi alte persoane, care aveau mai multe obiecte contondente.

În urma altercaţiei, ar fi fost distrus un monitor de la camera de gardă.

Când au sosit poliţiştii, persoanele bănuite părăsiseră unitatea medicală.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
percheziţie,
spital,
scandal

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.