Peste 17.300 de locuri de muncă sunt vacante la nivel naţional, cele mai multe în Cluj şi Bucureşti
Peste 17.300 de locuri de muncă sunt disponibile, la nivel naţional, cele mai multe fiind în Capitală şi în judeţele Cluj, Prahova, Arad, Argeş, Braşov, Hunedoara, Timiş, Iaşi şi Sibiu, informează Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM).
Din datele centralizate de ANOFM, la nivel naţional sunt vacante 17.377 de locuri de muncă.
Cele mai multe locuri de muncă neocupate sunt în Bucureşti (1.759) şi în judeţele Cluj (2.696), Prahova (1.459), Arad (972), Argeş (867), Braşov (751), Hunedoara (694), Timiş (684), Iaşi (643) şi Sibiu (588).
Cele mai puţine locuri de muncă vacante se înregistrează în Caraş-Severin (35), Mehedinţi (37), Bacău (38), Botoşani (66), Teleorman (75) şi Sălaj (77).
Pentru persoanele cu studii superioare sunt vacante 1.710 locuri de muncă, cele mai multe pentru meseriile de analist servicii client (230), inginer mecanic (83), programator (78), manager proiect (71), inginer de sistem software (47) şi formator (41).
Pentru persoanele cu studii medii, profesionale şi lucrători necalificaţi sunt disponibile 15.667 locuri de muncă, cele mai multe pentru confecţioner-asamblor articole din textile (1.551), muncitor necalificat la asamblarea, montarea pieselor (1.096), muncitor necalificat în industria confecţiilor (959) şi lucrător comercial (518 ).
Persoanele interesate să ocupe un loc de muncă se pot adresa agenţiilor teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă de domiciliu sau de reşedinţă sau pot accesa adresa de internet http://www.semm.ro/LMV/home.seam.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro