Peste 700 de şcoli închise în Coreea de Sud din cauza unor temeri provocate de MERS-CoV
Sute de şcoli au fost închise joi în Coreea de Sud de către autorităţi, într-un efort de a limita amplificarea temerilor provocate de infectarea a 35 de persoane cu coronavirusul care cauzează Sindromul respirator din Orientul Mijlociu (MERS-CoV), dintre care două au murit, relatează AFP online.
Peste 700 de instituţii de învăţământ - de la grădiniţe şi până la colegii - au fost închise ca răspuns la temeri ale publicului faţă de ceea ce a devenit cel mai mare focar de MERS-CoV din afara Arabiei Saudite.
Cinci cazuri noi au fost coonfirmate joi, numărul cunoscut de infecţii crescând astfel la 35, potrivit Ministerului Sănătăţii.
Primul caz, raportat pe 20 mai, a fost al unui bătrân, în vârstă de 68 de ani, diagnosticat în urma unei călătorii în Arabia Saudită.
De atunci, peste 1.300 de persoane care ar fi fost expuse în mod direct sau indirect coronavirusului au fost plasate în diverse niveluri de carantină.
Unele au fost izolate în unităţi desemnate de stat, iar celor mai multe li s-a recomandat să stea acasă.
La Seul, nivelul tot mai mare al îngrijorării este reflectat de creşterea numărului navetişttilor care poartă măşti în autobuze şi metrouri.
Îngrijorarea a fost "exportată", în contextul în care Organizaţia coreeană pentru turism (KTO) a anunţat joi că aproximativ 7.000 de turişti - majoritatea din China şi Taiwan - şi-au anulat călătoriile în grup în Coreea de Sud.
"O anulare în masă de această amploare este foarte neobişnuită. Mulţi turişti au evocat o epidemie de MERS-CoV ca motiv principal", a declarat un purtător de cuvânt KTO pentru AFP.
Administraţia preşedintei Park Geun-hye şi oficiali în domeniul Sănătăţii, în general, au fost criticaţi pentru un răspuns prea încet la apariţia focarului.
Într-o reuniune de urgenţă cu oficiali din dmeniul Sănătăţii, miercuri, Park Geun-hye a îndemnat "să se facă totul" pentru stoparea răspândirii coronavirusului şi atenuarea temerilor publicului.
În total 1.161 de persoane au fost infectate la nivel mondial, dintre care 436 au murit. Peste 20 de ţări au fost afectate, însă cele mai multe cazuri au fost raportate în Arabia Saudită.
Coronavirusul, pentru care nu există un tratament sau vaccin, este considerat o rudă mai letală, dar mai puţin infecţioasă, a Sindromului respirator acut sever (SARS), care a ucis sute de persoane după ce a apărut în Asia în 2003.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii a anunţat că se aşteaptă ca numărul de infecţii în Coreea de Sud să crească, dar a subliniat că "nu există o dovadă a unei transmiteri susţinute în comunitate".
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro