Peste 80 la sută din români vor sta acasă de Paşte, doar 4% pleacă în concediu

Autor: Catalina Mihai Postat la 10 aprilie 2015 40 afişări

Un studiu IRES publicat vineri arată că 82 la sută din români vor sta acasă de Paşte şi 4 la sută vor pleca într-o excursie, deşi un sfert din români au concediu în această perioadă.

Studiul realizat de Institutul Român pentru Evaluare şi Strategie - IRES arată că un sfert din români au concediu în perioada sărbătorilor de Paşte, dar o mare parte dintre participanţii la studiu - 82% - spun că vor sta acasă de sărbători şi doar 4% spun că vor pleca într-o excursie. Dintre cei care vor pleca în excursie, cei mai mulţi vor petrece aceste sărbători în ţară.

Peste 60% dintre cei chestionaţi vor primi musafiri în zilele de Paşte, iar printre cei primiţi în vizită se află membri ai familiei (51%), rude (32%), prieteni apropiaţi (27%). Doar 6% vor primi în vizită colegi de serviciu.

În privinţa preparatelor tradiţionale de Paşte, aproape jumătate dintre respondenţi - 49% - spun că în familia lor se face de fiecare dată pască, 40% din cei chestionaţi obişnuiesc să consume miel de Paşte, în timp ce 23% consumă de mai multe ori pe an.

Studiul mai arată că 43% vor cumpăra în acest an carne de miel, 25% vor cheltui între 200 şi 249 de lei pentru carne de miel, o cincime alocă între 100 şi 149 de lei, 12% între 50 şi 99 de lei, în timp ce 11% au pregătit între 150 şi 199 de lei.

Vinul de casă rămâne băutura alcoolică preferată de români pentru sărbătorile de Paşte pe care le petrec acasă - 48%, în timp ce 12% preferă ţuica şi 10% - berea. 20% dintre cei chestionaţi spun că în familiile lor nu se consumă băuturi alcoolice.

În ceea ce priveşte băuturile non-alcoolice, apa minerală sau plată este prima în topul consumului, 45% dintre respondenţi declarând că o consumă în cea mai mare măsură. Sucurile naturale şi sucurile carbogazoase sunt pe următoarele locuri - 24%, respectiv 23%, iar 4% consumă siropuri de fructe.

Potrivit studiului, 96% din cei chestionaţi vor vopsi ouă în acest an, 64% preferând vopsea din comerţ, 15% metodele tradiţionale, iar 18% combină cele două metode. Culorile preferate pentru ouăle de Paşte sunt roşu (97%), galben (36%), verde (30%), albastru (30%) sau portocaliu (15%). Mai mult de jumătate dintre participanţii la studiu vor vopsi între 10 şi 30 de ouă, iar 43% peste 30.

De asemenea, 66% spun că vor face în casă prăjiturile pentru Paşte şi 14% declară că le vor cumpăra.

Mai bine de jumătate dintre respondenţi - 55% - spun că în acest an vor cumpăra cadouri pentru cei dragi, iar 44% nu vor face acest lucru. Jumătate dintre cei care vor face cadouri spun că acestea vor fi la fel ca şi cele din alţi ani, 36% spun că vor fi mai modeste, iar 8% că vor fi mai consistente.

Jumătate susţin că, uneori, de sărbători obişnuiesc să ajute persoane nevoiaşe sau să doneze bani. 29% spun că fac aceste gesturi de fiecare dată şi 66% declară că intenţionează să facă acte caritabile şi în acest an, cu ocazia sărbătorilor pascale.

La studiu au participat 1.006 persoane cu vârsta de peste 18 ani.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
IRES,
PAŞTI,
CONCEDIU
/actualitate/peste-80-la-suta-din-romani-vor-sta-acasa-de-paste-doar-4-pleaca-in-concediu-14117059
14117059
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.