Opoziţia odihnită şi sirena lui Ungureanu. Perlele politice ale săptămânii
"Opoziţia a venit odihnită. După două luni de nemuncă, aţi văzut ce bine arătau toţi, cu feţele distinse. Puterea este obosită, puterea lucrează de luni de zile" - Ioan Oltean, vicepreşedintele Camerei Deputaţilor
"Eu nu sunt însă, ca în epopeea lui Ulise, o sirenă care atrage spre pierzare oamenii. Deocamdată constat aşteptarea, gândindu-mă proiectiv" - premierul M. R. Ungureanu despre aşteptarea cetăţenilor pentru un partid de dreapta pe care să-l conducă el
"Domnul Boc a picat, doamna Udrea a picat, domnul Blejnar a picat şi el, deci BUB s-a realizat. Mai e A, o să pice şi A" - Victor Ponta, liderul PSD, referindu-se la dorinţa opoziţiei ca Roberta Anastase să plece de la şefia Camerei Deputaţilor
"Faptul că sunt absolvent al unor instituţii de prestigiu din judeţul Cluj, respectiv al Facultăţii de Zootehnie, pe lângă cea de Drept, mă ajută să îl înţeleg tot mai bine pe dl. Ponta" - Daniel Buda (PDL), preşedintele Comisiei juridice a Camerei
"Ce-a zis, mă, Mariana Câmpeanu? Bă, băiatule, eu cred că, dacă se dezbracă în pielea goală, mai câştigă un vot-două în Craiova, poate" - Antonie Solomon, primarul Craiovei, despre deputatul PNL Mariana Câmpeanu
"Dacă în vreo ţară premierea e mită, atunci în ţara aia domină Satana" - Gheorghe Becali, liderul PNG, achitat în dosarul "Valiza" în care oferise 1,7 mil. euro jucătorilor de la U Cluj ca să-i învingă pe cei de la CFR Cluj
"Ei sunt mai bolovani, se duc la restaurant" - Silviu Prigoană, candidatul PDL la Primăria Capitalei, despre stilul de a petrece Paştele al cei doi fii mai mari ai săi, Honorius şi Silvius
"Acest program este o rablă. Consumă o tonă de hârtii birocratice şi are o primă pentru un Logan, nu un tractor" - Stelian Fuia, ministrul agriculturii, despre programul Rabla pentru tractoare
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
- Alegătorii americani bărbaţi, superponderali, care nu au studii superioare, care nu au prieteni şi care sunt loviţi în masculinitatea lor, au înclinat balanţa în favoarea lui Donald Trump. Într-o analiză, New York Times, unul dintre cele mai importante ziare americane, spune că diviziunea pe diplome a devenit cea mai importantă diviziune în viaţa americană
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro