Platforma electorală cu care reformista Maia Sandu a câştigat alegerile pentru funcţia de preşedinte al Moldovei a pus geopolitica pe un plan secund, dând atenţie mai mare gravelor probleme interne. În Bielorusia, protestatarii vor plecarea de la putere a dictatorului Lukaşenko şi a supuşilor săi, dar nu cer îndepărtarea de Rusia.

Explicarea crizelor politice din fostele republici sovietice ca efecte ale războiului geopolitic dintre est şi vest riscă să piardă din vedere esenţa problemei: sisteme bazate pe nepotism, patronaj şi corupţie endemică, scrie revista Foreign Policy într-o analiză concentrată pe Republica Moldova.

La sfârşitul toamnei anului 2019, când un politician moldovean cu tendinţe occidentale a fost alungat de un partid deschis prorus, un cor de analişti a recitat o concluzie previzibilă: că bătălia dintre Rusia şi Occident a mai făcut o victimă.

Însă a reduce criza politică de atunci a Moldovei la obişnuitele ciocniri de trupe dintre est şi vest înseamnă a ignora un moment crucial în încercarea ţării de a scoate instituţiile statului din îmbrăţişarea sufocantă a oligarhilor lacomi şi a pionilor acestora.

„De mult timp sugerez că trebuie să încercăm să înţelegem politica din Moldova privind şi prin altceva în afară  de lentilele  politicii est-vest şi a identităţii naţionale”, spune Eleanor Knott, politolog la London School of Economics, a cărei muncă se concentrează în mare parte pe Moldova şi Ucraina.

„În timp ce ambele aspecte par să modeleze politica moldovenească în ultimul deceniu, şi politica de identitate de la prăbuşirea Uniunii Sovietice încoace, ambele joacă un rol convenabil în mascarea problemelor politice mai profunde - şi anume inegalitatea, sărăcia, corupţia şi clientelismul şi evitarea reformelor profunde”, a spus Knott.

Politicianul proeuropean de centru-stânga Vladimir Plahotniuc a fost cândva cea mai puternică persoană din Republica Moldova. Deşi nu a ajuns niciodată la o poziţie mai mare decât cea de vicepreşedinte al parlamentului înainte ca formaţiunea pe care o conducea, Partidul Democrat, să fie înlocuită cu o coaliţie de guvernare în iunie 2019, Plahotniuc şi-a folosit influenţa asupra justiţiei şi a altor instituţii pentru a unge roţile mecanismelor de spălare de bani care au făcut ca miliarde de dolari să dispară prin băncile ţării. În iunie, un parteneriat puţin probabil între o coaliţie pro-occidentală condusă de Maia Sandu, fost consilier la Banca Mondială, şi oponenţii ei socialişti au împins Partidul Democrat controlat de Plahotniuc afară de la guvernare. Plahotniuc a fugit din ţară.

Acest nou guvern se angajase să pună capăt hegemoniei oligarhilor din societatea moldovenească. Dar când un vot asupra reformelor justiţiei a eşuat în parlament pe 12 noiembrie, Sandu, iniţiatoarea efortului de reformă, a pierdut sprijinul partenerului de coaliţie. Reformele au murit înainte de a se naşte.

• Sistemul Moldovei a devenit defect cu toate că partidul comunist care a ţinut ţara legată de influenţa cleptocratică rusă a fost respins prin vot în alegerile din 2009 şi 2010. S-a întâmplat din diverse motive: moldovenii pot arăta spre două scheme de delapidare gigantice, o revizuire a sistemului electoral menit să servească interesele unui singur om, o justiţie puternic slăbită sau un oligarh care s-a jucat cu proeuropenismul.

• O coaliţie nepoftită a răsturnat carul cu mere pe care Plahotniuc şi Dodon îl împingeau. Coaliţia Maiei Sandu a obţinut atunci 26 de locuri, mai mult decât a reuşit să primească oricând vreun partid nou - creând posibilitatea formării unei coaliţii fără democraţii lui Plahotniuc pentru prima dată din 2010. Activiştii societăţii civile şi-au dat seama că dacă formau o coaliţie cu socialiştii, democraţii şi Plahotniuc puteau fi alungaţi pentru prima dată după 2010.

• Guvernul lui Sandu şi al socialiştilor a obţinut o victorie semnificativă: a doborât legea electorală cu sistemul mixt a lui Plahotniuc, ceea ce înseamnă că acum va deveni mai dificil pentru democraţii acestuia să câştige în viitoarele alegeri – iar acest lucru înseamnă limitarea prezenţei prietenilor săi în instituţiile ţării.

În timp ce democratizarea stagnează în multe ţări europene - Polonia şi Ungaria fiind astfel de exemple - ţările care nu au urcat prea mult pe drumul către o democratizare durabilă se prăvălesc brusc şi dramatic. Creşterea represiunii şi reducerea concurenţei politice care caracterizează retragerea democraţiei se produc cu viteze diferite în ţările care anterior aveau instituţii independente şi au rămas cu o pojghiţă de moştenire de care să se agaţe dacă are loc redemocratizarea.

Nu acesta este şi cazul Moldovei, unde capturarea statului - exercitarea influenţei de către elita conducătoare şi oamenii de afaceri asupra politicilor, legilor sau reglementărilor economice în beneficiul lor personal - a fost regula. Drept urmare, atunci când democratizarea şi reforma eşuează, ţara se reîntoarce la acelaşi tipar de stat captiv. O reţea bazată pe patronaj şi nepotism aşteaptă să treacă interludiul democratic astfel încât să poată reveni şi să continue să funcţioneze aşa cum o făcea până atunci.

Sistemul Moldovei a devenit defect cu toate că partidul comunist care a ţinut ţara legată de influenţa cleptocratică rusă a fost respins prin vot în alegerile din 2009 şi 2010. S-a întâmplat din diverse motive: moldovenii pot arăta spre două scheme de delapidare gigantice, o revizuire a sistemului electoral menit să servească interesele unui singur om, o justiţie puternic slăbită sau un oligarh care s-a jucat cu pro-europenismul.

Politicienii moldoveni care au văzut întotdeauna statul ca o sursă de profit şi-au dat seama că tot ce trebuie să facă este să se prefacă proeuropeni, iar comunitatea internaţională nu le va mai respira în ceafă. Şi, încă din primele lor zile la putere în 2010, exact aşa au făcut. „În 2010, proeuropenii au adăugat o anexă secretă la acordul lor despre cum să  guverneze ţara”, a declarat Ştefan Gligor, avocat şi activist moldovean. El a explicat că anexa secretă, dezvăluită ulterior, a inclus distribuirea controlului asupra instituţiilor statului între partidele din coaliţia proeuropeană, în funcţie de rezultatele obţinute în alegeri.

Pe lângă împărţirea ministerelor şi a funcţiilor importante, precum cea de preşedinte şi prim-ministru, ei au ales şi poziţii în instituţiile cheie responsabile cu combaterea corupţiei, precum Parchetul General, Centrul Naţional Anticorupţie şi Curtea Supremă de Justiţiei. „Au folosit această retorică proeuropeană pentru a întrerupe mecanismele de control care limitează corupţia”, a spus Gligor.

Acest lucru a permis corupţiei să se infiltreze şi mai mult în Moldova. Din 2010 până în 2014, prin schema cunoscută ca Laundromatul (spălătorie de rufe) rusesc  au fost transferate între 20 miliarde dolari şi 80 miliarde dolari din fonduri obţinute ilegal din Rusia prin băncile moldoveneşti, unde au fost „curăţate” prin deciziile judecătorilor moldoveni.

Gligor susţine că schema a fost pusă în aplicare de Veaceslav Platon, un „geniu financiar bancar” şi fost parlamentar care a realizat acest lucru cu ajutorul lui Plahotniuc şi cu cunoştinţele premierului de atunci Vladimir Filat. „Bineînţeles, au primit comision pentru acest ajutor“, a spus Gligor.

„Ne-am spus «Acum ori niciodată». Ori i-o dăm noi, ori ne-o dă el. Nu există altă cale ”, a spus Gligor, care a făcut parte din grupul care a pus presiune pe Sandu pentru a intra într-o coaliţie cu Dodon. Gligor şi alţii le-au spus moldovenilor că „nu putem scăpa de Plahotniuc decât dacă există o coaliţie între Maia Sandu şi socialişti”.

Schema complexă a funcţionat astfel: banii delapidaţi în Rusia au fost mutaţi din ţară către companii offshore; creanţe false erau create în numele unui cetăţean moldovean, iar apoi un judecător corupt din Moldova dispunea cu bună ştiinţă ca datoria falsă să fie rambursată; banii - acum „curaţi” - sunt mutaţi de la o companie offshore la o bancă moldovenească şi apoi  cheltuiţi. „Aparatul de stat a fost transformat efectiv într-o spălătorie“, a spus Gligor. A doua schemă este considerată una dintre cele mai mari furturi bancare din istoria nu doar a Moldovei, ci a lumii, în care trei bănci au lucrat împreună pentru a extrage cât mai multă finanţare de împrumut posibil, fără nicio raţiune de afaceri evidentă. Rezultatul a fost o fraudă echivalentă cu aproximativ 12% din PIB-ul ţării. Banii nu au fost recuperaţi.

S-ar putea crede că aceste lucruri ar fi suficiente pentru ca un individ să se retragă din politică şi să încerce să-şi petreacă restul vieţii evitând justiţia. Totuşi, Plahotniuc nu a renunţat. „Plahotniuc s-a simţit mai puternic ca niciodată”, a spus Gligor. „El controla atunci 80% din mass-media din ţară,  instituţiile statului şi curtea constituţională”.

Deşi avea atât de multă putere, Plahotniuc a fost urât în Moldova - la un moment dat în 2015 a avut o cotă de dezaprobare de 97%. Aşa că şi-a folosit puterea pentru a modifica legea electorală.

În 2017, Plahotniuc a anunţat că membrii parlamentului nu vor mai fi numiţi pe baza procentului de voturi primite la nivel naţional - sau a unui vot proporţional – ci printr-un sistem bazat pe circumscripţie în care Moldova ar fi fost împărţită în 101 circumscripţii electorale, cu alegeri separate într-o singură rundă în fiecare regiune. Cu toate că acest tip de sistem este aproape neobişnuit, Plahotniuc a pariat pe faptul că unele figuri ale partidului său erau populare la nivel local datorită investiţiilor şi proiectelor de care au beneficiat anumite comunităţi.

Împotrivirea publicului şi două avize negative ale Comisiei de la Veneţia, un organism consultativ al Consiliului Europei, au dus la atingerea doar parţială a obiectivului. Însă, reformă sau nu, Plahotniuc şi-a atins unul dintre obiectivele sale: Igor Dodon, care a adus cu el sprijinul Partidului Socialiştilor, a fost ales preşedinte în 2016 cu sprijinul său.

Dodon ar fi trebuit să fie, tehnic vorbind, inamicul lui Plahotniuc. Lider al socialiştilor, el nu şi-a ascuns sprijinul faţă de preşedintele rus Vladimir Putin - presa ţării l-a poreclit „portarul ţarului” datorită dorinţei sale de a accepta aparent toate capriciile lui Putin. Însă Plahotniuc avea nevoie de el pentru a-i controla pe membrii de stânga ai parlamentului.

Totul ar fi trebuit să meargă conform planurilor lui Plahotniuc în februarie 2019, când moldovenii au mers la vot. Democraţii lui Plahotniuc au obţinut 30 de locuri, iar socialiştii au obţinut 35 – suficient pentru o majoritate în Parlamentul cu 101 de membri.

Dar o coaliţie nepoftită a răsturnat carul cu mere pe care Plahotniuc şi Dodon îl împingeau. Coaliţia Maiei Sandu a obţinut atunci 26 de locuri, mai mult decât a reuşit să primească oricând vreun partid nou - creând posibilitatea formării unei coaliţii fără democraţii lui Plahotniuc pentru prima dată din 2010. Activiştii societăţii civile şi-au dat seama că dacă formau o coaliţie cu socialiştii, democraţii şi Plahotniuc puteau fi alungaţi pentru prima dată după 2010.

„Eliminarea blocului pro-european de la putere şi numirea guvernului lui Ion Chicu susţinut de socialişti şi democraţi a oprit reformele structurale autentice lansate în iunie 2019 de guvernul condus de Maia Sandu“, a declarat Kamil Calus, cercetător specializat în Belarus, Moldova şi România la Centrul pentru Studii Estice din Varşovia, Polonia.

„Toată lumea era foarte supărată şi împotriva noastră, în special Maia Sandu şi Andrei Năstase”, a spus Gligor, referindu-se la un lider de protest şi un activist al societăţii civile al cărui Partid al Platformei Demnitate şi Adevăr coopera cu Sandu. Ei se opuneau pentru că ar fi însemnat să se culce cu socialiştii, care sunt consideraţi corupţi, dar logica strategiei a fost scoaterea din joc a lui Plahotniuc şi rezolvarea celorlalte probleme pe parcurs. „Plahotniuc râdea de această idee”, îşi aminteşte Gligor.

Însă cinci săptămâni mai târziu, nimeni nu mai râdea. Devenise clar că oamenii doreau să scape de Plahotniuc la fel de mult. Societatea moldovenească se săturase de el.

Chiar şi Kremlinul a simţit schimbarea sentimentului public. Ruşii nu aveau încredere în Plahotniuc din 2010, când acesta trebuia să intre într-o alianţă cu comuniştii, dar nu a făcut-o niciodată. „Ruşii au decis să-l neutralizeze pe Plahotniuc şi au susţinut alianţa dintre Dodon şi Maia Sandu”, a spus Gligor. „8 iunie, acesta este momentul când lucrurile au început să se întâmple”.

Ceea ce s-a întâmplat a fost o criză constituţională. Plahotniuc a presat instanţa constituţională să anuleze deciziile parlamentului, dar nimeni nu a recunoscut deciziile curţii. Democraţii şi-au dat seama că nu mai puteau rezista la putere, iar presiunea internaţională nu a ajutat. În cele din urmă, democraţii au cedat puterea, iar Plahotniuc a fugit.

Dacă sună ca un basm politic, finalul nu este fericit. Ca răspuns la iniţiativa lui Sandu de a reforma sectorul justiţiei - şi de a numi oameni ca Gligor în funcţiile judiciare de vârf din ţară - Dodon s-a temut că un sistem judiciar independent l-ar lua în colimator pe el şi pe cei care s-au murdărit pe mâini cu Plahotniuc. Un vot de neîncredere în parlament în noiembrie a ucis coaliţia după doar cinci luni de viaţă. Socialişti proeminenţi au fost, la urma urmei, implicaţi în scheme cu iz de corupţie cu Partidul Democrat. Prin urmare, aceste partide nu sunt interesate să creeze o justiţie independentă care să se angajeze într-o luptă autentică împotriva corupţiei deoarece aceasta ar reprezenta o ameninţare pentru libertatea şi proprietăţile lor. Democraţii lui Plahotniuc, deşi anterior s-au arătat indignaţi de cum socialiştii s-au descotorosit de Sandu, au sprijinit cu uşurinţă noul guvern condus de Ion Chicu, care a fost ministru de finanţe într-un guvern anterior democrat.

Pendularea înainte şi înapoi a Republicii Moldova prin democratizare arată că până şi în ţările controlate de indivizi cu putere nelimitată există speranţă.

Guvernul lui Sandu şi al socialiştilor a obţinut o victorie semnificativă: a doborât legea electorală cu sistem mixt a lui Plahotniuc, ceea ce înseamnă că acum va deveni mai dificil pentru democraţii acestuia să câştige în viitoarele alegeri – iar acest lucru înseamnă limitarea prezenţei prietenilor săi în instituţiile ţării.

„Problema reformei justiţiei a fost un element cheie al aşa-numitului proces de dezoligarhizare a aparatului de stat, un instrument important folosit de Plahotniuc pentru a-şi subordona politicieni şi oameni de afaceri”, a explicat Calus. Însă, spune  acesta, publicul moldovenesc sprijină reforme precum cele ale lui Sandu, iar noul guvern nu le poate întoarce complet spatele. „Noul cabinet va imita reformele pe cât posibil pentru a menţine cel puţin o parte din ajutorul financiar occidental pe care Moldova l-a primit în timpul guvernului Sandu”, a spus el.

Majoritatea alegătorilor moldoveni şi-au făcut între timp clare preferinţele, oferindu-i Maiei Sandu funcţia de preşedinte al Moldovei – prima femeie progresistă care preia conducerea unui stat fost sovietic sau est-european. Iar Plahotniuc a ajuns un fugar, vânat atât de justiţia din Moldova, cât şi de cea din Rusia. N-a reuşit să-şi găsească liniştea nici în SUA, unde a cerut azil politic, nici în Turcia, unde se refugiase în ultimele luni. Vladimir Putin a felicitat-o pe Sandu pentru victoria în alegeri.