Ponta trimite miniştrii să discute cu companiile petroliere despre un preţ "corect" al carburanţilor

Autor: Alexandru Moise Postat la 07 ianuarie 2015 1722 afişări

Premierul Ponta le-a cerut miniştrilor Transporturilor şi Finanţelor să discute cu companiile petroliere despre preţul carburanţilor astfel încât acesta să ajungă la un nivel "corect şi rezonabil" în România, în contextul scăderii cotaţiei mondiale a petrolului şi al nemajorării accizelor şi taxelor.

Solicitarea a fost adresată în şedinţa de guvern, a cărei deschidere a fost transmisă pentru prima dată pe Youtube.

"Îi rog public pe cei doi miniştri, pe ministrul Transporturilor şi ministrul Finanţelor, să aibă o discuţie normală, instituţională, între Guvern şi companiile private din domeniul combustibililor, pentru că acciza a rămas ca în 2014, toate taxele sunt ca în 2014, preţul petrolului a scăzut peste tot în lume, numai la noi nu scade. Sigur, preţul este la pompă, nu e făcut de Guvern, dar sunt absolut convins că o discuţie serioasă cu companiile ne va ajuta să ajungem la un preţ corect şi rezonabil", le-a spus Ponta miniştrilor.

Preţurile la benzină şi motorină în statele UE sunt în principal influenţate de cotaţiile internaţionale ale petrolului.

Preţul petrolului Brent a coborât miercuri sub 50 de dolari pe baril pentru prima oară din mai 2009 până în prezent.

Preţurile petrolului au scăzut cu 48% în 2014, consemnând cel mai mare declin de la criza financiară din 2008 până în prezent, în condiţiile în care OPEC a decis să nu reducă producţia de petrol, pentru a nu pierde cota de piaţă pe care o deţine la nivel global în favoarea producătorilor din Statele Unite. OPEC furnizează 40% din necesarul de petrol la nivel mondial.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
PONTA,
COMPANII PETROLIERE,
/actualitate/ponta-trimite-ministrii-sa-discute-cu-companiile-petroliere-despre-un-pret-corect-al-carburantilor-13752889
13752889
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.