Populaţia va putea subscrie în perioada 8-19 iunie în cadrul emisiunii de titluri de stat
Persoanele care vor să economisească pe termen lung pot subscrie, în perioada 8-19 iunie, în cadrul emisiunii de titluri de stat realizată de Ministerul Finanţelor pentru populaţie, cu o valoare totală de 100 milioane lei, un titlu costând 1.000 de lei, iar pe 25 iunie se vor efectua alocările.
În perioada 9-12 iunie, reprezentanţii Ministerului Finanţelor împreună cu bancherii de la BRD, Raiffeisen şi BCR, care formează consorţiul de intermediere a primei oferte de titluri de stat destinate populaţiei, vor face un roadshow în Bucureşti, Timişoara şi Cluj-Napoca pentru a prezenta programul.
"Dobânda va fi stabilită în funcţie de o dobândă de referinţă pentru piaţa obligaţiunilor plus/minus 0,2 puncte procentuale. Vineri vom publica prospectul emisiunii şi acolo vom preciza clar care este intervalul de dobândă, iar cumpărătorul poate opta pentru o dobândă mai mică sau mai mare, în acest interval, pe formularul de subscriere. Dacă vom avea cerere foarte mare, adica suprasubscriere, vom merge pe o dobândă competitivă, adică mai joasă, iar cel care a optat pentru limita superioară a dobânzii va pierde", a declarat miercuri şeful Trezoreriei Statului, Ştefan Nanu, în conferinţa de lansare a programului, la Bursa de Valori Bucureşti.
Pe 22 iunie va fi stabilită rata dobânzii finale şi se vor face alocările, pe 23 se va realiza tranzacţia, iar pe 25 iunie cumpărătorii vor avea alocate în cont titlurile achiziţionate.
"În funcţie de cererea care va fi, putem să majorăm suma sau putem să acceptăm o dobândă maximă. Dacă oamenii vor să cumpere neapărat titluri la o dobândă mai mică şi vom avea, să spunem suprasubscriere de 500 milioane de lei, noi o să luăm 100 de milioane sau la subscrierea asta ne gândim să luăm 200 de milioane de lei, vom merge cu nivelul cel mai competitiv de dobândă, adică mai scăzut. Dacă ideea cu care te duci la bancă este să cumperi neapărat, este recomandat să treci pe formular o dobândă cât mai mică din intervalul menţionat. Dacă noi ne oprim mai jos, fiind cererea mare, atunci cei care se situează mai sus cu nivelul de dobândă specificat vor pierde", a spus Nanu.
Finanţele au decis să realizeze emisiunea pentru populaţie la acest moment "la cerere", în urma unui număr mare de petiţii primite în ultima perioadă "de la oameni din toată ţara" care au solicitat titluri de stat.
Programul are ca scop obţinerea unei dispersii cât mai mari, respectiv cât mai mulţi investitori, cu un titlu sau câteva titluri fiecare.
"Prioritatea o au investitorii mici, cu subscrieri sub 50.000 de lei. Dacă aceştia acoperă toate cele 100 de milioane, ne oprim la ei, investitorii mari vor fi respinşi", a explicat şeful Trezoreriei.
Oamenii pot cumpăra titlurile de stat direct la ghişeul băncii, fără comision la BCR, BRD sau Raiffeisen (băncile din consorţiu), prin completarea unui formular de subscriere în care optează pentru nivelul de dobândă din intervalul precizat şi prin depunerea banilor. Plata se poate face în numerar, prin ordin de plată sau transfer bancar. Suma va fi depusă într-un cont de titluri al băncii respective şi se aşteaptă perioada de subscriere. Dacă respectivul investitor este acceptat, va primi titlurile în proprietate la momentul decontului, însă dacă nu intră în alocare, primeşte banii înapoi.
Emisiunea de titluri de stat, cu o maturitate de până la trei ani, va fi listată la Bursa de Valori Bucureşti pe 26 iunie, când se vor putea realiza primele tranzacţii.
În cazul în care emisiunea are succes, Finanţele ar putea să lanseze titluri de stat la vânzare pentru populaţie trimestrial.
În cazul tranzacţionării titlurilor de stat după o perioadă de deţinere, înainte ca acestea să ajungă la maturitate, posesorul va fi bonificat cu dobânda la zi, spre deosebire de un depozit la termen, pentru care nu ar beneficia de dobândă dacă l-ar închide înainte de termen.
"Un alt aspect pozitiv, fiind tranzacţionată pe Bursă, este acela că preţul se stabileşte cu o transparenţă maximă şi aveţi oricând referinţa preţului din care ieşiţi", a afirmat secretarul de stat în Ministerul Finanţelor Enache Jiru.
Totodată, el a arătat că veniturile rezultate din vânzarea titlurilor de stat nu sunt impozitate, spre deosebire de câştigurile din depozitele bancare.
"Dezavantajul este acela că, în cazul vânzării înainte de scadenţă, ca orice valoare mobiliară care fluctuează pe piaţă, preţul poate fi mai mic sau mai mare, în condiţii fericite, la momentul vânzării", a mai spus Jiru.
Ministerul de resort nu au mai emis titluri de stat pentru populaţie din 2005, când utiliza rata inflaţiei ca referinţă pentru randament, la care se adăuga o marjă fixă.
Finanţele au cerut băncilor din consorţiu să nu perceapă niciun comision pentru subscrierile făcute de populaţie în cadrul acestui program, având în vedere randamentele reduse, şi să plafoneze comisioanele la 0,1%pentru tranzacţiile de cumpărare de pe piaţa secundară, după listare.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro