Povestea antreprenorului care a pierdut o avere imensă, de peste 1 miliard de dolari, peste noapte. „A fost ca o iarnă nucleară”, spune el privind în urmă
Cum v-aţi simţi dacă aţi pierde peste 1,4 miliarde de lire sterline (1,8 miliarde de dolari) peste noapte? Aceasta a fost situaţia cu care s-a confruntat Andrew Rickman la sfârşitul anului 2000 când, în urma exploziei bulei dotcom, a văzut acţiunile companiei sale, Bookham Technology, prăbuşindu-se. „A fost ca o iarnă nucleară”, spune el privind în urmă.
Rickman a înfiinţat Bookham în 1988 în bucătăria casei sale din Wiltshire, pe când avea 28 de ani, scrie BBC. A devenit unul dintre cei mai importanţi furnizori din lume de componente optice pentru industria telecomunicaţiilor şi a computerelor. În termeni foarte simpli, tehnologia sa a permis transferul rapid de date folosind lasere şi fibre de sticlă. Până la sfârşitul anilor '90, vânzările au crescut, pe măsură ce tot mai multe case şi afaceri erau conectate la internet, iar reţelele de telefonie mobilă se extindeau zi după zi.
Evoluţia a fost atât de bună încât, după ce Bookham s-a listat la Bursa de Valori din Londra (LSE) în aprilie 2000, în două luni figura în indicele FTSE 100. În urma acestui pas, preţul acţiunilor Bookham s-a majorat atât de mult, încât Andrew, care deţinea un procent majoritar din acţiuni, a devenit primul miliardar al Regatului Unit din domeniul tehnologiei.
În vara anului 2000, averea sa se ridica la peste 1,5 miliarde de lire sterline. Apoi, bula dotcom a explodat şi, înainte de sfârşitul anului, preţul acţiunilor Bookham - şi averea lui Rickman - se prăbuşiseră.
„Lucrul căruia a fost dificil să îi fac faţă a fost schimbarea masivă a circumstanţelor pentru companie şi tehnologia noastră." Marea problemă pentru Bookham a fost că echipamentul său optic de ultimă oră era scump. Şi după explodarea bulei dotcom, clienţii săi - firmele care construiau toate noile reţele - au trecut la utilizarea unei tehnologii mai ieftine şi mai simple. Dar Andrew, care mai avea în jur de 50 de milioane de lire sterline în contul său bancar, a putut să reconstruiască modelul de business al companiei. Aceasta a implicat eliminarea de la LSE şi mutarea companiei în Silicon Valley pentru a fi mai aproape de clienţii-cheie.
În cele din urmă, Andrew a părăsit afacerea în 2004, pentru a începe o nouă carieră ca investitor în tehnologie. Apoi, în 2013 a pus bazele ultimului său business - Rockley Photonics. Cu sediul în Oxford şi o echipă de 150 de persoane, compania proiectează nişte produse numite cipuri fotonice de siliciu. Deşi industria cipurilor fotonice este încă la început, avantajul lor este că pot prelucra mai multe date, mai rapid. Chipurile fotonice sunt acum utilizate din ce în ce mai mult în orice, de la centrele de date până la sistemele de senzori de pe maşinile autonome şi în cele mai noi telefoane mobile. Andrew spune că Rockley are acum o cifră de afaceri anuală de „zeci de milioane”, dar cu potenţial de a creşte la venituri de miliarde.
Privind înapoi la explozia bulei dotcom, ar fi putut oare Andrew să prezică acest lucru?
„Nu cred că mulţi oameni au fost pregătiţi pentru acel eveniment. Un lucru pe care l-am învăţat în acea perioadă a fost să am o viziune mai analitică a lumii”, spune antreprenorul.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro