Povestea fabuloasă a individului care s-a prezentat drept ministrul Apărării şi a furat zeci de milioane de euro de la şefi de companii
Furtul de identitate este o infracţiune destul de des întâlnită, dar care necesită o planificare detaliată şi, de cele mai multe ori, mult timp.
Un individ nu s-a mulţumit însă să preia identitatea unei persoane de rând ci a ales să se dea drept ministrul francez al Apărării.
Povestea a început la finalul lui 2015 şi a durat doi ani pentru ca autorităţile să îşi dea seama de fraudă, scriu cei de la BBC.
Individul, purtând o mască de silicon care imnita chipul ministrului Jean-Yves Le Drian, contacta telefonic sau prin mijloace de comunicare video diverşi lideri de companii. El spunea că are nevoie de bani pentru a elibera jurnalişti ţinuţi prizonieri în Orientul Mijlociu; în condiţiile în care statul nu are dreptul să negocieze cu teroriştii, aşa-zisul ministru cerea ajutorul oamenilor de afaceri.
Deşi mulţi dintre cei contactaţi nu au răspuns pozitiv, infractorul a reuşit totuşi să strângă incredibila sumă de 80 de milioane de euro în cei doi ani în care a fost activ.
Autorităţile franceze au în prezent un suspect principal, aflat deja în custodie, dar evită să spună cu siguranţă că acesta este presupusul ministru.