PREMIERĂ: Înregistrarea discuţiei Băsescu-Ponta-Petrescu, publicată de către Preşedinţie pentru a vedea cine minte: "Aţi terminat Harvard, Oxford? Mă aşteptam la argumente gen Roubini" - VIDEO

Autor: Liliana Micu - Mediafax Postat la 15 iulie 2014 54 afişări

Preşedinţia a făcut publică înregistrarea discuţiei dintre preşedintele Traian Băsescu cu premierul Victor Ponta şi ministrul Finanţelor Ioana Petrescu. Traian Băsescu a întrebat-o, luni, în consultările de la Cotroceni, pe Ioana Petrescu, ministrul de Finanţe, unde a terminat studiile, precizând că se aştepta de la aceasta la argumente gen Roubini, un economist care a terminat Harvardul, la fel ca şi ea.

"Doamna ministru, se colectează suplimentar, din creşterea economică, atât? Dar bănuiesc că aţi observat că Germania, Franţa, Italia, au intrat în declin şi asta ne va afecta”, a spus Băsescu.

Replica Ioanei Petrescu a venit imediat: "Un motiv în plus să relaxăm fiscal şi să încurajăm firmele să angajeze şi să investează mai mult", a spus aceasta, vizibil emoţionată.

"Doamnă, am zis că... Unde aţi zis că aţi terminat? La Harvard, la Oxford?", i s-a adresat Băsescu.

"La Harvard", a răspuns Petrescu.

"Roubini, economist de Harvard. Mă aşteptam la argumente de genul lui", i-a spus preşedintele ministrului de Finanţe.

Preşedintele Băsescu i-a mai spus ministrului Finanţelor, Ioana Petrescu, că argumentele acesteia în favoarea reducerii CAS sunt cele pe care le aduce orice parlamentar care nu ştie despre ce este vorba.

Încă de la începutul discuţiei de la Cotroceni, şeful statului le-a reproşat premierului Victor Ponta şi ministrului Finanţelor că nu au prevăzute surse din care să acopere "gaura" produsă de scăderea CAS cu 5% şi a spus că văzute "tentativa de punere în dezbatere publică a noului Cod Fiscal", care prevedea taxe suplimentare.

De asemenea, şeful statului a ţinut să precizeze: "Nu ţin să-l retrimit Parlamentului, că e o măsură bună pentru agenţii economici".

La rândul său, ministrul Finanţelor a susţinut că "măsura CAS este extraordinar de bună şi pentru mediul de afaceri, şi pentru angajatori" şi a trecut şi prin Parlament.

"O susţin din tot sufletul. Nu va pune in pericol ţintele bugetare de anul acesta", a declarat Petrescu, invocând şi existenţa unui studiu în acest sens. Când acesta i-a fost solicitat de şeful statului, nu l-a putut prezenta.

"Discutăm ca între oameni care ştiu despre ce vorbesc ... sau...", a replicat Traian Băsescu, adăugând: "Argumentele pe care mi le aduceţi dumneavoastră sunt argumentele pe care le aduce orice parlamentar care nu ştie despre ce este vorba". El a ţinut să precizeze că nu se adresează premierului.

Ministrul i-a dat asigurări că la elaborarea bugetului pe 2015, sursele de finanţare vor fi foarte clare.

Preşedinţia a făcut publică luni înregistrarea discuţiei cu premierul şi cu ministrul Finanţelor pe tema reducerii CAS, după ce Victor Ponta a spus că s-au certat, iar tonul şefului statului la adresa Ioanei Petrescu a fost "bădărănesc".

Premierul Victor Ponta a declarat că preşedintele Traian Băsescu va face foarte bine dacă va publica înregistrarea discuţiei de luni, de la Cotroceni, adăugând că un preşedinte poate fi "un pic mai politicos" atunci când vorbeşte cu o doamnă, respectiv ministrul Finanţelor, Ioana Petrescu.

"Eu cred că preşedintele ţării, în general, când discută nu neapărat cu primul-ministru, ci cu ministrul de Finanţe, cu o doamnă, poate să fie un pic mai politicos", a spus Ponta.

Urmărește Business Magazin

/actualitate/premiera-inregistrarea-discutiei-basescu-ponta-petrescu-publicata-de-catre-presedintie-pentru-a-vedea-cine-minte-ati-terminat-harvard-oxford-ma-asteptam-la-argumente-gen-roubini-video-12935048
12935048
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.