„Principala întrebare este: cum face faţă SUA ascensiunii Chinei? Aceasta este întrebarea de bază cu care se confruntă lumea şi este o întrebare bună. În primul rând, ar trebui să spunem că este minunat pentru lume faptul că China devine din ce în ce mai bogată şi doreşte să-şi asume o poziţie de leadership mult mai mare pe plan global, în general. Există circa 1,4 miliarde de oameni acolo, o şesime din populaţia lumii, şi este extraordinar că ei devin din ce în ce mai bogaţi. Dar, evident, dacă eşti american, aceasta reprezintă o ameninţare – este un cuvânt prea puternic – , dar este o provocare competitivă. Deci asta este ceea ce se află cu adevărat în spatele războiului comercial. Există o mulţime de elemente, dar elementul principal care se află în spatele războiului comercial este că America încearcă să se asigure că această concurenţă a sa cu China este una corectă şi că există condiţii de concurenţă echitabile acum că sunt pe picior de egalitate. Deci asta se întâmplă”, spune Paul Smith, preşedintele CFA Institute, într-o discuţie pe tema îngrijorărilor prezentului.

Despre întrebări de tipul „când se va sfârşi războiul comercial?”, el susţine că sunt greşite, pentru că acest război nu se va termina până când una dintre cele două ţări – SUA şi China – nu va decide că echilibrul a fost resetat pentru totdeauna. Iar acest lucru va dura o generaţie.

La nivel global se profilează un război comercial, precum şi un război între politicile monetare, respectiv un război valutar între marile puteri. Administraţia de la Washington a transmis mesaje mai mult sau mai puţin voalate prin care a acuzat China şi Uniunea Europeană că sunt implicate într-un joc major de manipulare monetară pentru a concura cu Statele Unite. Recent, SUA au acuzat în mod oficial China de manipulare valutară, după ce guvernul de la Beijing a permis la începutul lunii august deprecierea valorii yuanului peste pragul de 7 unităţi pentru un dolar, la un nivel record din ultimul deceniu, în contextul în care devalorizarea monedei ar ajuta companiile chinezeşti să contrabalanseze costurile suplimentare generate de taxele vamale mai ridicate impuse recent de SUA pe fondul războiului comercial dintre cele două ţări. Intervenţia băncii centrale chineze nu a rămas fără ecouri pe pieţele valutare din Asia şi pe bursele de acţiuni europene, venind la scurt timp după ce preşedintele american, Donald Trump, a susţinut că va impune pe 1 septembrie tarife de 10% asupra tuturor importurilor din China rămase netarifate, potrivit Reuters.

„Când vorbesc cu tinerii, le spun mereu: «Aceasta este viaţa voastră. Viaţa noastră a fost Războiul Rece şi Rusia. Viaţa voastră este ascensiunea Chinei şi conflictul comercial – sper să nu fie şi alt conflict – dintre China şi America, care va continua pentru cel puţin următorii 30 de ani».”

Vorbind despre filosofia Chinei de a face afaceri de-a lungul secolelor, şeful CFA aminteşte că ei au fost dintotdeauna comercianţi. „Când mă uit la istoria chineză, colonialismul pentru China a fost întotdeauna colonialism economic. Mătase, porţelan... tot felul de lucruri. Nu a fost ceea ce a fost pentru englezi, nu a fost colonialism fizic. Nu spun că acest lucru va fi neapărat adevărat, dar cred că atunci când cineva se gândeşte la un conflict, ne gândim la ceva într-un fel în stil american sau britanic, care s-a încheiat întotdeauna cu omorârea oamenilor. În conceptul chinez, conflictul nu se referă la conflictul armat, ci la conflictul comercial. Cred că aceasta este o veste bună, nu o veste proastă. Nu văd ca acest conflict dintre America şi China să fie un război cu arme, îl văd ca pe un război comercial care va dura 30 de ani.”

Paul Smith a adus în discuţie şi problema Chinei cu Taiwanul, vorbind şi despre Hong Kong. Taiwan are un guvern propriu şi este un stat independent, însă nu şi-a declarat în mod formal independenţa de China. Iar administraţia de la Beijing consideră că insula este o provincie a Chinei. În plus, preşedintele Chinei, Xi Jinping, a susţinut că doreşte să obţină o „reunire” paşnică  cu Taiwan, care va avea un viitor bun sub controlul chinez; pe de altă parte, China îşi rezervă şi dreptul de a folosi forţa pentru a readuce Taiwanul sub controlul său.

„Hong Kong este, în multe privinţe, un test pentru China în ceea ce priveşte ce se va întâmpla în Taiwan. Şi cum a tratat continentul Hong Kong. Şi, evident, acesta este un subiect foarte fierbinte în acest moment, faptul că există multe tensiuni politice în Hong Kong. Dar lucrul pe care China nu l-a făcut a fost să trimită trupe. Cred că este foarte încurajator, este foarte interesant. Cu englezii, ştim care a fost răspunsul nostru iniţial. Dacă unul dintre interesele noastre comerciale era în pericol, trimiteam o navă şi începeam să tragem. Şi nu a fost nicio negociere, a fost foarte simplu. În ceea ce-i priveşte pe chinezi, cred că răspunsul lor iniţial este mult mai civilizat. Noi (Marea Britanie - n.red.) nu suntem o naţiune civilizată, în această privinţă”.

Fostă colonie britanică, Hong Kong a fost cedat Chinei de către Marea Britanie în anul 1997, cu condiţia ca acest teritoriu să menţină un nivel ridicat de autonomie, cu excepţia afacerilor externe şi a domeniului apărării, pentru o perioadă de 50 de ani. Astfel, acest teritoriu are un sistem legislativ diferit de cel al Chinei, prin intermediul principiului „o ţară, două sisteme”. Hong Kong a fost în ultima perioadă scena unor ample proteste provocate de un proiect de lege despre care criticii susţin că ar permite extrădarea disidenţilor politici din Hong Kong pe teritoriul Chinei.

Dincolo de China şi SUA, aruncând o privire la nivelul întregii lumi, şeful CFA spune că trăim „într-o lume multipolară”, situaţia fiind complicată.

„Trăim într-o lume multipolară. Când a căzut Zidul Berlinului, timp de 25 de ani am trăit într-o lume unipolară, dominată de americani. Acum trăim într-o lume multipolară şi, deci, nu sunt doar UE, China, Rusia... Deci este un mediu mult mai complicat. Şi cred că, din punctul de vedere al unui analist financiar, ceea ce aş spune este că globalizarea era despre eficienţă şi crearea eficienţei. Dar generaţia viitoare va avea legătură cu ineficienţa. Şi ştiu că este un lucru ciudat de spus, dar vom avea blocurile de tranzacţionare şi acestea creează ineficienţă, la fel ca protecţionismul, de exemplu. Deci, într-un mod ciudat, pentru profesionişti, dacă vă întrebaţi cine beneficiază de asta, profesioniştii beneficiază. Cine nu beneficiază? Consumatorul, persoana obişnuită nu beneficiază.”

În ceea ce priveşte Europa, există temerea că va avea două viteze. În aceste condiţii, cât de important este pentru o ţară ca România, care are o monedă fragilă şi, uneori, politici fragilizante, să adopte euro este o întrebare cheie. Vorbind despre cauzele din spatele Brexitului şi despre unele dintre provocările legate de Italia sau Grecia versus Europa, Paul Smith a arătat că Europa are „un corset”, mizându-se pe ideea că o singură mărime se potriveşte tuturor. El susţine că oamenii de la Bruxelles trebuie să se gândească mai creativ la care sunt punctele forte ale Uniunii Europene, care le oferă oamenilor protecţie, securitate.

„Cred că ceea ce trebuie să gândească Bruxelles-ul este să spună că 27 de ţări au 27 de nevoi diferite şi că a avea o singură abordare care se potriveşte tuturor este puţin probabil să funcţioneze. Şi poate că lucrul bun care va ieşi în urma Brexitului ar putea fi să se recunoască la Bruxelles că, de fapt, ceea ce trebuie să se construiască este o Uniune Europeană care are niveluri diferite de participare, unde ţările se pot îndrepta spre centru, spre ceea ce poate Germania, Franţa, Olanda, Belgia, Luxemburg ar putea considera o uniune foarte strânsă, însă alte ţări pot avea o relaţie deficitară cu UE, dar se pot îndrepta spre centru, deoarece fragilitatea sistemelor lor se îmbunătăţeşte practic.”

Când ne întoarcem la partea de reglementare financiară, moneda este doar unul dintre lucrurile auzite. „Mergeţi în unele ţări mai mici din UE, iar autoritatea de reglementare a pieţei de valori mobiliare – poate fi formată doar din şase persoane – primeşte toate aceste regulamente europene, care sunt bune pentru Deutsche Bank sau pentru Société Générale, şi li se spune: bine, acum trebuie implementate. Şi ei spun: Bine, suntem şase oameni, este imposibil şi, în plus, nu se potriveşte pieţei noastre financiare sau băncilor, industriei financiare de la noi. Trebuie să ajutăm să crească o economie în curs de dezvoltare. Şi cred că aceasta este o provocare pentru Bruxelles, ei trebuie să se gândească mai mult – şi nu ştiu care sunt răspunsurile – dar trebuie să se gândească mai creativ la care sunt adevăratele puncte forte ale Uniunii, care le oferă oamenilor protecţie, securitate, o privire asupra propriilor lor guverne, poate că există altcineva, nu doar politicienii locali, altcineva care este acolo, asigurându-se că politica economică este sensibilă, că drepturile omului sunt protejate, toate aceste lucruri. Deci sunt bune libertăţile de a călători peste graniţe şi de a mişca comerţul peste graniţe, acestea sunt elementele de bază a ceea ce înseamnă Europa. Dar o mulţime dintre reglementări trebuie să fie, cred, mult mai opţionale decât sunt astăzi. Libertatea de mişcare şi a forţei de muncă se numără printre elementele care au afectat implicarea Marii Britanii. Cred că ideea de la Bruxelles este că trebuie să aibă un morcov şi un băţ (o combinaţie de strategie de recompensare şi de pedeapsă - n.red.) şi trebuie să îndrepte oamenii puternic înainte în direcţia corectă. Şi s-ar putea să aibă dreptate – evident, acesta este un proiect care va dura decenii. Dar cred că atunci când te uiţi la tensiunea din acest moment, cred că trebuie să ne dezvoltăm puţin gândirea”.

De ce este necesară Adoptarea euro?

Referindu-se la necesitatea adoptării monedei unice europene de către ţările din Uniunea Europeană, şeful CFA Institute susţine că pentru ţări mici are mai mult sens să adopte euro, în timp ce în cazul ţărilor mari are mai puţin sens. Iar România şi alte ţări ar putea să îşi păstreze moneda naţională dacă ar avea instituţii puternice şi independente de controlul politic.

„Este o generalizare, dar cred că pentru ţările mai mici adoptarea monedei euro are mult mai mult sens. Dacă eşti o ţară mai mare, poate că are mai puţin sens. Când călătoresc în această regiune, nu doar în România, observ că beneficiile de a face parte din zona euro – din punctul de vedere al stabilităţii politice, din punctul de vedere al uşurinţei de a face tranzacţii, al integrării cu o comunitate mai mare – depăşesc probabil dificultăţile. Dar, evident, există provocări pe termen scurt – opinii, politici, toate aceste lucruri. Însă punându-le în balanţă aş spune că, pe ansamblu, da – este util pentru ţările mai mici să adopte euro.”

Pe de altă parte, şeful CFA susţine că o ţară mică poate să aibă o monedă independentă, dar are nevoie de instituţii puternice şi de instituţii care sunt independente de controlul politic. „Deci dacă aveţi aşa ceva în România, moneda naţională poate rămâne a voastră.”

O întrebare provocatoare este de ce nu ar dori un guvern să treacă la euro. „Trebuie să vă întrebaţi de ce nu ar dori un guvern să treacă la euro, de ce ar vrea să îşi păstreze propria monedă. Pentru că atunci când adopţi euro, renunţi la o anumită putere. Aceasta este o întrebare interesantă la care trebuie să răspundă politicienii. Puterea este că dacă păstrezi controlul asupra monedei tale, îţi poţi manipula economia internă într-un mod în care nu poţi dacă ai euro. De exemplu, dacă doriţi să vizaţi persoane relativ sărace din ţara dumneavoastră, printaţi bani şi le acordaţi gaze subvenţionate, alimente subvenţionate, le oferiţi tot felul de lucruri, ceea ce, în cele din urmă, duce la inflaţie şi aduceţi mai mulţi bani. Un politician are o perioadă de patru ani, deci sunt concentraţi în mod natural pe termen scurt. Aceasta nu este o critică, ci doar o realitate. Vârsta de pensionare este de 60 sau 65 de ani, dar aceasta ar trebui să fie 75 de ani. Nu ne putem permite să ne pensionăm la 60 şi 65 de ani. Trebuie să fie 75. Dar niciun politician nu va face asta, pentru că este problema viitoarei generaţii. Şi dacă ai face-o astăzi pentru tine, ai fi foarte supărat. Deci ei ştiu că este corect, ştiu că până la urmă cineva va trebui să facă asta, dar poate fi o problemă căreia un politician peste 15 ani trebuie să-i facă faţă, nu trebuie să-i facem faţă astăzi. Deci, în mod natural, oamenii vor împinge astăzi ceea ce pot face mâine. Acesta este doar modul în care lucrăm. Nu suntem roboţi, încă.”

Viitoarea mare criză economică

Unul dintre lucrurile de care avem nevoie acum este „ceva mai multă inflaţie în lume”, în opinia şefului CFA.

„Teoria economică spune că o inflaţie de 3-4% ajută de fapt la ungerea roţilor economiei. Pentru că, dacă te gândeşti la mine, mă voi pensiona, am bani, dar nu pot pune aceşti bani la treabă. Nu pot să-i pun la treabă în depozite bancare, aşa că pentru pensionari aceasta este o mare problemă. Deci, un pic de inflaţie ajută, dar multă inflaţie distruge economiile oamenilor. Aşadar, este un echilibru pe care trebuie să-l atingă o economie. Dar, în momentul de faţă, trăim la nivel global, nu neapărat aici în România, ci la nivel global trăim într-o lume deflaţionistă, care este destul de îngrijorătoare, destul de dăunătoare, pentru că funcţionează împotriva dorinţei oamenilor de a investi. Un pic de inflaţie te ajută să fii mai agresiv în ceea ce priveşte abordarea investiţională decât deflaţia.”

De altfel, despre următoarea criză economică, şeful CFA anticipează că se va contura în jurul inflaţiei. „Nu sunt sigur, dar cred că următoarea mare criză va fi probabil în jurul inflaţiei. În America şi în Marea Britanie, în Europa de Vest, oricum nu am mai avut experienţe pe care le-aţi avut aici în anii ’90, timp de decade. Aşadar, există o întreagă generaţie de oameni, care au să zicem 45 de ani, care nu au trăit niciodată într-o perioadă de inflaţie ridicată, deci nu înţeleg că ieşim dintr-o perioadă sau suntem într-o perioadă cu o inflaţie foarte scăzută. Aşadar, dacă vă gândiţi la care va fi următoarea criză, bănuiesc că va fi o criză a inflaţiei, de un fel sau altul. Acesta va fi pariul meu.”

România ar putea să popularizeze experienţa avută la începutul anilor ’90, cu hiperinflaţie de circa 300%. De la inflaţie de aproape 300% pe an, România a ajuns în mai mult de două decenii la inflaţie de mai puţin de 1% în anii trecuţi. Practic, România a ajuns să aibă pe an inflaţia dintr-o singură zi din 1993. Însă, în 2018 şi în acest an, inflaţia a revenit pe o pantă ascendentă de 4-5%. „Unul dintre lucrurile pe care le spun în ţara mea, în Marea Britanie, şi în America, este că am început să lucrez în 1980, acum aproape 40 de ani, iar ratele dobânzilor din Marea Britanie la acea vreme erau de 18-19%. Au fost zilele de şoc petrolier, iar oamenii din ţara mea în ultimii 20 de ani au văzut o inflaţie de 3 sau 4%. Deci sunt de acord că experienţa inflaţiei mari este o experienţă pe care oamenii o pierd ca amintire. Deci un lucru pe care îl ştim este că asta se va întâmpla în viitor. Oamenii au uitat cum este traiul în hiperinflaţie, aceasta este aproape sigur următoarea criză financiară. Nu sunt sigur, gândindu-mă la oameni, dacă există vreun mod de a evita acest lucru.”

Dar cât de important va fi rolul băncilor centrale în următoarea criză?

„Ca întotdeauna, crucial de important. Cred că atunci când ne uităm înapoi la 2008, puteţi învinui băncile centrale pentru unele condiţii care au dus la criză, dar cred că băncile centrale s-au ocupat de criză cu adevărat bine. Poate puteţi spune: «Ei bine, aţi făcut criza» şi poate că este adevărat, dar cred că ar trebui să fim foarte pozitivi în ceea ce priveşte modul în care băncile centrale s-au ocupat de criză. Cineva mi-a spus odată că în 2008 băncile centrale au avut o alegere: ori Marea Depresiune din anii 1930, ori Revoluţia Franceză. Şi au ales Revoluţia Franceză, care este în esenţă situaţia cu care ne confruntăm astăzi. Acesta este motivul pentru care nu am intrat într-o Mare Depresiune. Dar ceea ce am făcut cu bună ştiinţă este că am creat un decalaj mai mare între bogaţi şi săraci, care, în cele din urmă, face ca sistemele noastre politice să fie supuse tensiunii. Cu asta trăim astăzi. Politicile de după 2008 au creat o societate foarte inegală, nefericită, iar instituţiile noastre politice se luptă să facă faţă acestei provocări. Aşadar, sperăm, trebuie să creştem din nou, motiv pentru care spun că inflaţia ar putea fi următoarea provocare, pentru că trebuie să introducem ceva benzină în motor, trebuie să creştem din nou şi trebuie să începem să readucem societatea în centru, unde toată lumea priveşte. Şi este nevoie de creştere pentru a putea face asta. Aceasta este provocarea următorului deceniu. Dar putem să o depăşim, să nu fim negativi.”