Prima simulare cuantică a unei molecule a fost realizată cu succes. Reuşita ar putea schimba radical modul în care vom trăi

Postat la 29 iulie 2016 1753 afişări

O reuşită uriaşă!

Prima simulare cuantică a unei molecule a fost realizată cu succes. Reuşita ar putea schimba radical modul în care vom trăi

Oamenii de ştiinţă estimează că tehnica de calcul cuantică o va înlocui complet pe cea clasică.

Săptămâna trecută, cercetătorii de la Google au declarat că, împreună cu alţi colegi de la universităţi americane, au simulat cu succes activitatea unei molecule de hidrogen folosind metoda de calcul cuantică. În mod concret, specialiştii au spus că au reuşit să simuleze energia unei molecule şi, dacă ar putea realiza acest lucru utilizând şi alte molecule, lumea, aşa cum o cunoaştem astăzi, va fi cu totul alta.

Vezi aici ce schimbare uriaşă ar putea avea loc în viaţa noastră ca urmare a reuşitei cercetătorilor

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.