Primăria Capitalei anunţă că se lucrează la şase săli de sport pentru elevii bucureşteni
Primăria Capitalei, prin Direcţia Generală de Investiţii, Trustul de Clădiri Metropolitane Bucureşti SA şi Compania de Consolidări, construieşte şase săli de sport multifuncţionale pentru elevii bucureşteni, potrivit unui anunţ al instituţiei.
Complexurile sportive, ultramoderne, vor avea terenuri multifuncţionale de tenis, volei, baschet şi fotbal, atât la interior cât şi la interior, vestiare, grupuri sanitare, duşuri şi cabinete medicale.
Termenul de finalizare estimat pentru aceste obiective de investiţii este luna decembrie 2019, potrivit unui comunicat de presă al Primăriei Capitalei, remis luni MEDIAFAX.
Astfel, în prezent, se lucrează la:
1. Complex multifuncţional pentru activităţi didactice şi sport la Scoala112, lucrările sunt executate de Compania Municipală de Consolidări SA, iar în prezent, acestea sunt realizate în proporţie de 33%, (s-au
efectuat devieri şi execuţii lucrări canalizare, spargere şi evacuare platforma beton, săpătură manuală şi mecanizată, protejare maluri, turnare beton egalizare, cofrare, fundaţii – placă, grinzi, stâlpi).
Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro