Primarul Sorin Oprescu a ajuns la Curtea de Apel pentru judecarea contestaţiei la arestare

Autor: Cătălin Lupăşteanu Postat la 14 septembrie 2015 153 afişări

Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, a fost adus din arest la Curtea de Apel Bucureşti, pentru judecarea contestaţiei sale la măsura arestului preventiv luată de Tribunalul Bucureşti în dosarul în care edilul este acuzat de luare de mită.

Oprescu a ieşit încătuşat din duba Poliţiei şi a intrat în sediul instanţei fără a face declaraţii.

Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, află luni dacă rămâne în arest preventiv, caz în care va fi suspendat din funcţie, sau va fi eliberat şi cercetat sub control judiciar, în dosarul în care este acuzat de luare de mită, după ce ar fi primit 25.000 de euro.

Edilul şef al Capitalei a fost arestat preventiv în 6 septembrie, de Tribunalul Bucureşti, la cererea procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie, care îl acuză de luare de mită.

Decizia de arestare preventivă a fost contestată de Sorin Oprescu şi va fi judecată luni de un complet de la Curtea de Apel Bucureşti, din care ar face parte şi judecătorul Camelia Bogdan, cea care l-a condamnat pe Dan Voiculescu în dosarul privind privatizarea Institutului de Cercetări Alimentare (ICA).

Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti vor decide definitiv dacă Sorin Oprescu va rămâne în arest preventiv pentru 30 de zile, va fi plasat în arest la domiciliu sau va fi cercetat în libertate, sub control judiciar.

În cazul în care Sorin Oprescu va rămâne în arest, va fi suspendat din funcţie de către prefectul Capitalei, iar atribuţiile de primar general vor fi preluate de unul dintre viceprimari, decizia urmând să fie luată în Consiliul General al Municipiului Bucureşti.

Primarul Sorin Oprescu a transmis, prin unul dintre avocaţii săi, înaintea judecării apelului, că i-a fost frică de provocare şi nu a scăpat, dar că "nu este un derbedeu".

Alexandru Chiciu, avocatul principal al primarului Capitalei, spunea, după ce l-a vizitat în arest, că Sorin Oprescu nu a cerut şi nu a primit bani niciodată. Avocatul arăta că Sorin Oprescu "nu va demisiona", iar mesajul său pentru toţi cei care s-au grăbit să-l acuze este: "Aveţi puţintică răbdare, domnilor!". Chiciu a mai spus că primarul este dependent de insulină şi are probleme medicale care sunt deja de notorietate, însă apărarea nu doreşte să invoce aceste probleme, aceasta fiind "dorinţa lui Sorin Oprescu".

Procurorii DNA îl acuză pe Sorin Oprescu de luare de mită, susţinând că în 5 septembrie, în baza unei înţelegeri prealabile cu şeful unei instituţii publice din subordinea sa şi o persoană de încredere, a primit de la primul suma de 25.000 euro din 60.000 euro ceruţi de cei doi pentru edil, de la patru persoane care ulterior l-au denunţat.

Surse judiciare declarau pentru MEDIAFAX că persoana care i-a dus banii lui Sorin Oprescu ar fi şeful Administraţiei Cimitirelor şi Crematoriilor Umane (ACCU), Cornel Bogdan Popa.

Sorin Oprescu a fost ulterior oprit în trafic, în noaptea de 5 spre 6 septembrie, iar asupra sa ar fi fost găsită suma de 5.000 de euro din banii care ar fi fost primiţi ca mită, au mai spus sursele citate.

Judecătorul Daria Isabela Miheţ, de la Tribunalul Bucureşti, care a dispus arestarea lui Oprescu, a arătat, în motivarea deciziei, că edilul a primit suma de 25.000 de euro pentru menţinerea în funcţie a unui funcţionar din subordine, şi nu cu titlu de împrumut, aşa cum a susţinut "în mod cu totul neconvingător" în faţa instanţei.

Instanţa arată că, din probele administrate în cauză, rezultă suspiciunea rezonabilă că, în perioada 2013-2015, un grup bine organizat a înfiinţat în administraţia locală din municipiul Bucureşti un sistem prin care operatori economici care doreau să obţină contracte din partea instituţiilor publice trebuiau să remită o parte din venitul brut realizat din execuţia acelui contract, cu titlu de mită, factorilor de decizie din cadrul aparatului aflat în subordinea primarului Sorin Oprescu.

Această activitate a grupului, creat în jurul denunţătorului, care a deţinut funcţii la Centrul Cultural Palatele Brâncoveneşi de la Mogoşoaia şi respectiv la Administraţia Cimitirelor, s-ar fi desfăşurat pe două paliere. Pe primul palier infracţional se află activitatea infracţională desfăşurată de denunţător, acuzat că a acordat contracte publice unor contractori privaţi, pretinzând şi primind de la aceştia cu titlu de mită sume importante de bani. Această activitate a creat premisele săvârşirii de către primarul municipiului Bucureşti a infracţiunii de luare de mită, desfăşurată pe cel de-al doilea palier infracţional, se mai arată în motivare.

Potrivit judecătorului, există suspiciunea rezonabilă că Oprescu, în baza unei înţelegeri prealabile cu alte două persoane, a primit de la una dintre ele suma de 25.000 de euro, din totalul de 60.000 de euro pretinşi de acestea de la o societate comercială care efectua lucrări la palatul de la Mogoşoaia. Oprescu ar fi validat astfel activitatea infracţională a celui care i-a oferit banii şi ar fi menţinut într-o funcţie publică un funcţionar corupt.

Instanţa subliniază că probele administrate în cursul urmăririi penale conturează teza potrivit căreia "inculpatul O.S.M.a primit de la P.B.C. suma de 25.000 euro cu titlu de mită, şi nu cu titlu de «împrumut», aşa cum a susţinut inculpatul în mod cu totul neconvingător, în faţa judecătorului".

În acest dosar au mai fost arestaţi, în 7 septembrie, de Tribunalul Bucureşti, Cristian Stanca, fostul şofer al lui Sorin Oprescu, Mircea Octavian Constantinescu, director economic în Primăria Capitalei, Ruxandra Mihaela Petroi Avasiloae şi Florin Şupeală, directorul general şi respectiv directorul adjunct al Centrului Cultural al Palatelor Brâncoveneşti de la Mogoşoaia, şi omul de afaceri Claudiu Bengalici.

Instanţa a dispus şi luarea măsurii arestului la domiciliu pentru Bogdan Cornel Popa, directorul Administraţiei Cimitirelor, şi pentru Romeo Albu.

Bogdan Cornel Popa, directorul Administraţiei Cimitirelor, ar fi cel care cerea şi intermedia mita între firmele care doreau contracte din partea instituţiilor publice conduse de el, iar banii ar fi fost împărţiţi între el, primarul Sorin Oprescu şi directorul economic din Primărie, conform anchetatorilor.

"Executantul păstra pentru sine între 30 şi 33 la sută din profitul brut, diferenţa de profit reprezenta mită şi/sau preţ al influenţei, după caz, având trei destinaţii: 10 la sută din valoarea contractului pentru Oprescu Sorin Mircea, ca primar al municipiului Bucureşti (Primarul), 5 la sută din valoarea contractului pentru Constantinescu Mircea Octavian, director economic în cadrul aparatului primarului municipiului Bucureşti (Directorul economic), iar restul era mita pentru Popa Bogdan Cornel, director la Centrul Cultural Palatele Brâncoveneşti de la Porţile Bucureştiului în perioada 2013-ianuarie 2014 şi la Administraţia Cimitirelor şi Crematoriilor Umane în perioada ianuarie 2014-prezent", au arătat procurorii.

Procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Codruţa Kovesi, a declarat că dosarul în care Sorin Oprescu este cercetat pentru luare de mită nu a fost deschis în urma denunţului unei singure persoane, ci în urma plângerilor depuse de două persoane fizice, în luna martie. Ea a precizat că persoana care i-a dat bani lui Sorin Oprescu în 5 septembrie nu se numără printre cele care au făcut plângerile. Mai mult, persoana respectivă are calitatea de suspect şi se află în arest la domiciliu.

Kovesi a mai spus că nu s-a făcut flagrant în cazul lui Oprescu "din considerente de tactică a anchetei", primarul fiind citat cu mandat de aducere imediat după comiterea presupusei infracţiuni. Potrivit acesteia, o parte din banii din mită au fost găsiţi la percheziţia corporală asupra primarului, o parte din bani au fost găsiţi la locuinţa acestuia, iar o altă parte la un martor care a fost audiat în acest dosar.

Potrivit unor surse judiciare, primarul Sorin Oprescu a fost încarcerat într-o celulă din Arestul Central al Poliţiei Capitalei cu şase bărbaţi, printre care Mohammad Munaf, condamnat la zece ani de închisoare în cazul răpirii jurnaliştilor în Irak. Colegii de cameră ai primarului Capitalei nu sunt consideraţi infractori periculoşi, majoritatea fiind arestaţi pentru infracţiuni economice, au precizat sursele citate.

Prefectul Capitalei Paul Petrovan poate dispune suspendarea lui Oprescu din funcţie doar dacă şi Curtea de Apel Bucureşti va decide arestarea preventivă a edilului, caz în care trebuie să primească o comunicare oficială de la instanţă. După momentul primirii acestui document, prefectul trebuie să dispună suspendarea în termen de 48 de ore. Consiliul General al Muncipiului Bucureşti trebuie să se întrunească apoi în şedinţă de îndată pentru a alege, dintre cei doi viceprimari, un primar interimar.

Cei doi viceprimari ai Capitalei sunt Cornel Pieptea (PNL) şi Dan Darabonţ (PSD).

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
OPRESCU,
ARESTARE,
PROCES
/actualitate/primarul-sorin-oprescu-a-ajuns-la-curtea-de-apel-pentru-judecarea-contestatiei-la-arestare-14711481
14711481
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.