Primul danez care va ajunge în spaţiu, miercuri, va testa bicicletele medicinale de pe ISS
Danemarca trimite în spaţiu, miercuri, primul ei astronaut, care, respectând tradiţionala pasiune pentru ciclism a compatrioţilor săi, va testa pe parcursul misiunii sale un nou echipament ce va fi amplasat pe bicicletele medicinale de la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale (ISS).
Supranumit "Gagarin al Danemarcei" de reprezentanţii Agenţiei Spaţiale Europene (ESA), după numele primului om care a ajuns în spaţiu, danezul Andreas Mogensen a decolat miercuri dimineaţă, la ora 04.37 GMT, alături de cosmonautul rus Serghei Volkov şi cel kazah Aidin Aimbetov, în cadrul unei misiuni "sprint" dezvoltată de ESA, ce va avea o durată de 10 zile, informează Reuters.
Lansarea a avut loc de pe cosmodromul Baikonur din Kazahstan. Procedura de conectare a capsulei spaţiale ruseşti Soyuz TMA-18M la Staţia Spaţială Internaţională va avea loc vineri dimineaţă.
Obiectivul este acela de a testa diverse echipamente din domenii precum telerobotică şi comunicaţii, dar şi monitorizarea impactului pe care călătoriile spaţiale le au asupra lui Mogensen, întrucât scurta sa misiune la bordul ISS este unică în istoria misiunilor de pe staţie, care durează de obicei câteva luni.
Astronautul danez va testa şi un nou sistem de monitorizare a ritmului cardiac şi de măsurare a forţei de apăsare pe pedalele bicicletelor medicinale de la bordul ISS, fabricate de Compania Aerospaţială Daneză (DAC).
Bicicletele medicinale daneze - care nu au şa, întrucât ciclistul nu are nevoie de ea în condiţii de lipsă a gravitaţiei - au fost amplasate la bordul ISS în 2001 şi înlocuite şi modernizate de mai multe ori de atunci. Ele fac parte dintr-un program special conceput, care îi ajută pe astronauţi să combată impactul negativ pe care îl au călătoriile spaţiale asupra stării de sănătate.
DAC operează unul dintre cele şapte centre ale ESA care sunt conectate prin intermediul unui link live cu ISS şi prin intermediul cărora oamenii de ştiinţă de la sol urmăresc desfăşurarea unor experimente în spaţiu şi monitorizează semnele vitale ale astronauţilor.
Astronautul danez Andreas Mogensen va reveni pe Terra pe 11 septembrie, la bordul unei alte capsule spaţiale, Soyuz TMA-16M.
ISS este un proiect spaţial în valoare de 100 de miliarde de dolari, finanţat în principal de Statele Unite ale Americii şi la realizarea căruia participă 16 ţări. Staţia este ocupată în permanenţă, din noiembrie 2000, de echipaje comune.
ISS se află pe orbita terestră la o altitudine de 400 de kilometri, efectuând o rotaţie completă în jurul Terrei la fiecare 90 de minute, navigând cu viteza medie de 28.000 de kilometri/ oră. Cântărind peste 408 tone, ISS oferă un spaţiu locuibil echivalent celui dintr-un avion Boeing 747.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro