Proiect de lege: Jurnaliştii care dezvăluie acte de corupţie vor primi 2% din prejudiciul recuperat
Jurnaliştii şi persoanele care vor dezvălui prin orice mediu de informare (publicaţii, online, radio, televiziune) acte de corupţie vor primi, dintr-un fond special, 2% din valoarea prejudiciului recuperat la bugetul de stat, potrivit unui proiect de lege iniţiat de deputatul PPDD Tudor Ciuhodaru.
Tudor Ciuhodaru a declarat, într-un comunicat remis MEDIAFAX, că va depune un proiect legislativ ce are drept obiectiv combaterea corupţiei prin sprijinirea oricărui demers făcut de jurnalişti în demascarea practicilor ce afectează bugetul statului.
Demersul presupune crearea unui fond special, numit Fondul Special pentru Jurnalismul de Investigaţie, care să sprijine, prin finanţarea directă, jurnalismul de investigaţie şi persoanele care au curajul să dezvăluie orice act de corupţie ce prejudiciază bugetul de stat, a spus deputatul.
Conform acestuia, prin această lege, "toţi cei care aduc la cunoştinţa publică, prin utilizarea oricărui mediu de informare (publicaţii, online, radio, televiziune) sau prin plângeri adresate în mod direct organelor de cercetare şi urmărire penală orice acte de corupţie, abuz în serviciu, delapidare, primire de foloase necuvenite, evaziune fiscală sau a oricăror acţiuni sau inacţiuni prevăzute de legea penală în vigoare, ce prin natura lor prejudiciază bugetul de stat, au dreptul să primească din Fondul Special pentru Jurnalismul de Investigaţie, o finanţare egală cu 2% din valoarea prejudiciului, în maxim 30 de zile de la vărsarea sumelor recuperate la bugetul de stat".
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro