Rafila, despre COVID: Am intrat pe trendul descrescător. Introducerea restricţiilor e speculaţie
„E clar că am intrat pe trendul descrescător”, spune ministrul Sănătăţii, Alexandru Rahila, despre situaţia cazurilor Covid. El spune că nu se pune problema reintroducerii restricţiilor din pandemie: „Este o speculaţie”.
„Cred că acum am ajuns în faza în care numărul de cazuri a început să scadă. (...) Numărul de cazuri înregistrate săptămnâna trecută faţă de situaţia de acum două săptămâni este mai mic cu 12%. În săptămâna 18-24 septembrie am avut 14.800 de cazuri, în această săptămnână care tocmai s-a încheiat am avut 13.100. (...) E clar că am intrat pe trendul descrescător”, spune la Antena 3 CNN Alexandru Rafila.
El afirmă, totuşi, că încă se înregistrează „destul de multe cazuri comparativ cu acum câteva luni”.
„Nu sunt probleme din punct de vedere al asigurării asistenţei medicale”, precizează Rafila.
De asemenea, el spune că autorităţiule nu vor reintroduce restricţiile din perioada pandemiei.
„Este o speculaţie. Nu am discutat niciodată despre restricţii. Indicaţia de utilizare a măştii a fost pentru persoanele care au viroze respiratorii, nu neapărat Covid - când se deplasează în comunitate e un semn de bun simţ să protejezi pe ceilalţi, să nu le dai viroza pe care o ai tu. Era pur şi simplu o recomandare. Toate aceste speculaţii legate de restricţii mi se par nu numai exagerate, dar şi periculoase, pentru că nu fac altceva decât să creeze tensiune în societate. Lumea nu trebuie să fie panicată legat de restricţii”, încheie Rafila.
13.165 de noi cazuri de Covid au fost înregistrate în România, în perioada 25 septembrie - 1 octombrie, mai puţine decât în săptămâna anterioară, când au fost 14.861 cazuri noi.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro