Reacţia Casei Albe cu privire la existenţa unui plan al lui Donald Trump de a redeschide închisorile CIA
Casa Albă s-a distanţat de documentul care prevede reintroducerea tehnicilor dure de interogare a teroriştilor şi posibilitatea redeschiderii centrelor secrete pentru detenţie ale CIA, iar preşedintele Donald Trump a semnalat că va ţine cont de sfaturile membrilor Administraţiei, scrie NYT.
"Nu este vorba de un document al Casei Albe", a reacţionat Sean Spicer, purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei SUA, după ce agenţia Associated Press a dezvăluit că preşedintele Donald Trump a elaborat un proiect de ordonanţă executivă care prevede revizuirea metodelor de interogare a suspecţilor de terorism şi posibila redeschidere a centrelor secrete pentru detenţie administrate de CIA în afara Statelor Unite.
Însă trei oficiali de rang înalt au confirmat că în cadrul Casei Albe a circulat un proiect de document de acest gen începând din dimineaţa zilei de 24 ianuarie.
Preşedintele Donald Trump a reiterat miercuri că tehnicile dure de interogare a teroriştilor i se par justificate, precizând însă, într-un interviu acordat ABC News, că va ţine cont de opiniile viitorului secretar al Apărării, James Mattis, şi noului director CIA, Mike Pompeo. "Mă voi baza pe Pompeo şi Mattis şi pe grupul meu. Dacă nu vor vrea să meargă în această direcţie, este în regulă. Dacă vor vrea, voi lucra în acel sens. Vreau să fac totul în limite legale. Dar cred oare că va funcţiona? Absolut, simt că va funcţiona", a afirmat Donald Trump.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro