Rechizitoriu împotriva pretenţiilor ipocrite ale Ungariei

Postat la 28 iulie 2014 160 afişări

„Ne-am săturat de Ungaria care vrea respect pentru dispreţul ei faţă de legile româneşti, care propune un dialog în care Viktor Orbán să monologheze despre super-naţiunea maghiară, care pretinde buna vecinătate a Budapestei care să ne dicteze tuturor şi cere toleranţă pentru politica maghiară pornită să anuleze suveranitatea şi chiar existenţa statului român“, scrie deputatul PSD Bogdan Diaconu pe blogul său de pe adevarul.ro.

Rechizitoriu împotriva pretenţiilor ipocrite ale Ungariei

Ne-am săturat de grija Ungariei pentru minoritatea maghiară din alte state, în timp ce minorităţile din interiorul statului maghiar nu sunt reprezentate nici măcar în Parlament, darămite în Guvern, iar unele minorităţi au devenit ţinte publice pe teritoriul ungar. Ne-am săturat de retrocedările pe care le vrea şi le susţine Ungaria în România, în timp ce despre averea Gojdu nu se mai pomeneşte nimic. Ne-am săturat de drepturile şi de revendicările bisericilor maghiare în România, după ce nici în secolul XIX acestea nu le permiteau românilor transilvăneni să aibă biserici de piatră, ci numai din lemn, ca să nu lase urme durabile, pentru ca în prezent să ne acuze că nu avem istorie, trecut sau cultură.

Acum, brusc, bisericile maghiare au descoperit că vor toleranţă şi retrocedări, după ce au furat Ardealul şi i-au împilat pe români secole de-a rândul. Nu am văzut niciun cleric maghiar să-şi ceară scuze pentru trecutul de împilare exercitat de bisericile maghiare asupra populaţiei româneşti.

Citeşte pe adevarul.ro continuarea articolului „Ne-am săturat de Ungaria“, scris de deputatul PSD

Urmărește Business Magazin

/actualitate/rechizitoriu-impotriva-pretentiilor-ipocrite-ale-ungariei-12990004
12990004
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.