Recordul global privind consumul de cărbune a fost stabilit în 2024
Recordul global privind consumul de cărbune a fost stabilit în anul 2024. Avertismentul vine de la Agenţia Internaţională pentru Energie (AIE). Specialiştii mai anunţă că în ultimele trei decenii consumul de cărbune s-a dublat, în ciuda efectelor negative asupra mediului.
Experţi cred că, în cel mai bun caz, utilizarea cărbunelui ar trebui să se stabilizeze până în 2027.
„Cărbunele este adesea considerat un combustibil al trecutului. Cu toate acestea, consumul său global s-a dublat în ultimele trei decenii”, scrie în cel mai recent raport al Agenţiei Internaţionale pentru Energie dedicat acestui combustibil foarte poluant.
În ciuda tuturor eforturilor şi promisiunilor, consumul global încă nu scade. Mai mult, în 2024, a fost atins un nou record de consum. Au fost utilizate 7,8 miliarde de tone, a calculat AIE, potrivit Le Figaro. Ca întotdeauna, China este cea care cântăreşte cel mai mult în calcul în ciuda creşterii utilizării altor surse de energie, nucleară, solară sau eoliană. Una din trei tone de cărbune extrase la nivel mondial alimentează o centrală din China. Beijingul, care este cel mai mare consumator şi producător din lume, a atins noi recorduri de producţie având 14 milioane de tone pe zi, în noiembrie.
Utilizarea cărbunelui continuă pentru că, în multe ţări, cererea de energie electrică este în creştere pentru transport, încălzire, aer condiţionat sau centre de date computerizate. Şi fenomenele meteo îşi pun amprenta. În China, verile foarte călduroase sau iernile reci modifică foarte mult consumul.
Totuşi, în majoritatea economiilor avansate, utilizarea cărbunelui „a atins deja un vârf şi este de aşteptat să scadă până în 2027”, mai notează studiul. În schimb, utilizarea cărbunelui continuă să crească în ţările cu creştere economică şi demografică precum Indonezia, Vietnam şi India.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro