Reducerea stresului şi menţinerea greutăţii, printre principalele preocupări ale românilor. Ce spune studiul de sănătate HUAWEI

Autor: Publicitate Postat la 12 decembrie 2023 47 afişări

Reducerea stresului şi menţinerea greutăţii, printre principalele preocupări ale românilor. Ce spune studiul de sănătate HUAWEI

HUAWEI a publicat Studiul de Sănătate European 2023, pe baza sondajelor online realizate de Ipsos, una dintre cele mai mari companii de cercetare de piaţă din lume, la nivelul a opt ţări europene, printre care şi România. Concluziile au scos în evidenţă potenţialul neexploatat al tehnologiilor inteligente de sănătate.

Aşa cum era de aşteptat, românii, la fel ca şi restul europenilor, sunt preocupaţi de un stil de viaţă sănătos. 95% dintre respondenţi au spus că şi-ar dori să facă cel puţin o schimbare legată de sănătate în stilul lor de viaţă, femeile fiind mai dispuse decât bărbaţii. Priorităţile principale includ reducerea stresului (50%), menţinerea greutăţii potrivite (42%), alimentaţia mai sănătoasă (41%) şi practicarea regulată a sportului (40%).

Deşi 87% dintre participanţii la studiu din România înţeleg că stilul de viaţă are un impact semnificativ asupra sănătăţii lor, numai 60% încorporează obiceiuri relativ simple în stilul lor de viaţă, cum ar fi limitarea sau evitarea alcoolului şi stimulentelor (61%), consumul adecvat de apă (57%) sau menţinerea contactelor sociale (55%). Doar 34% dintre români fac mişcare zilnic, procentul fiind mai mare în rândul grupei de 18-29 ani (46%).

Schimbările aduse de un smartwatch

În comparaţie cu alte ţări, România stă destul de bine la indicele de masă corporală. 17% din populaţie este clasificată ca obeză, iar 33% este supraponderală. În schimb, 39% dintre români suferă din cauza stresului, cel mai ridicat procent dintre toate ţările analizate.

Românii au mai multe cunoştinţe despre indicatorii de sănătate, comparativ cu germanii, englezii, spaniolii sau italienii. Există totuşi o lipsă de cunoştinţe în rândul oamenilor cu privire la nivelurile adecvate chiar şi a celor mai simpli indicatori de sănătate, precum temperatura corpului, cu doar 50% dintre persoanele care sunt conştiente de intervalul optim, tensiunea arterială cu 49%, cantitatea de apă consumată cu 45%, pulsul cu 44% şi nivelul zahărului din sânge cu 42%. În schimb, 59% dintre femei sunt familiarizate cu ce reprezintă ciclul menstrual.

30% dintre români deţin un smartwatch, cel mai mic procent din toate ţările analizate, iar dintre cei care au unul, 59% îl folosesc regulat, fiind cel mai scăzut nivel dintre aceste ţări. Utilizatorii de smartwatch-uri din România tind să se simtă mai în formă şi mai sănătoşi decât ceilalţi. 74% dintre ei susţin că analiza şi sugestiile primite de la smartwatch au influenţat schimbările în viaţa lor, iar 85% au fost determinaţi să îşi schimbe comportamentul, rezultând o medie de 1,8 activităţi noi.

Raportul integral realizat de HUAWEI şi Ipsos poate fi descărcat de AICI.

HUAWEI şi inovaţiile aduse la nivelul ceasurilor inteligente

HUAWEI şi-a dezvoltat în ultimii zece ani portofoliul de tehnologii de vârf în zona dispozitivelor purtabile, la nivel de hardware, software şi servicii şi a reuşit să dezvolte senzori inteligenţi incredibil de sofisticaţi şi precişi pentru monitorizarea întregului corp. Mai mult decât atât, preocuparea pentru cercetarea şi dezvoltarea dispozitivelor purtabile a dus la deschiderea a trei Laboratoare HUAWEI la nivel global, în 2016, în Xi’an şi Songshan Lakes din China, iar anul acesta, în Helsinki, Finlanda. În Laboratorul de Sănătate din Finlanda activează o echipă multidisciplinară de cercetare ştiinţifică formată din şase doctori în ştiinţe, 20 de experţi din cinci domenii majore – fiziologie, AI, machine learning, testare software şi inginerie software – din şapte ţări ale Uniunii Europene. Aceste aspecte asigură că fiecare domeniu al cercetării în sport şi sănătate atinge standarde avansate mondiale.

HUAWEI WATCH GT 4, ceasul care a înregistrat vânzări record, este unul dintre instrumentele folosite de specialişti pentru cercetare şi noi descoperiri în monitorizarea indicatorilor de sănătate. Smartwatch-ul se comercializează în România, iar  până pe 31 decembrie este disponibil şi într-o ediţie limitată de Crăciun, în oferta HUAWEI Store. Sunt disponibile şi alte oferte de neratat, precum reduceri de 15% la alte modele de ceasuri şi brăţări inteligente, ideale pentru monitorizarea indicatorilor de sănătate.  

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
sanatate,
romani

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.