Retrospectiva săptămânii: cu bune şi rele

Autor: Florin Casota Postat la 20 august 2017 289 afişări

Retrospectiva săptămânii: cu bune şi rele

+ Simona Halep se află pe locul 10 în topul celor mai bine plătite sportive din lume în 2017, potrivit publicaţiei internaţionale Forbes. În ultimii 11 ani Halep a strâns 6,2 milioane de dolari din premii şi sponsorizări.

+  Valabilitatea paşapoartelor va fi prelungită la 10 ani pentru persoanele care au peste 25 de ani. Până acum valabilitatea acestora era doar de cinci ani.

+ Cea mai ieftină maşină electrică din lume se vinde în China cu doar 5.300 de dolari. Baojun E100 este conceput pentru aglomeraţia din China, fiind un vehicul mic, iar autonomia acestuia este de până la 155 de kilometri.

+ Economia României continuă să crească susţinut: PIB-ul a avansat cu 5,9% în T2, faţă de o creştere de 5,7% în primele trei luni ale anului. Comparativ cu primele trei luni din 2017, al doilea trimestru al anului a adus un avans de 1,6%. În T1, PIB-ul înregistrase un plus de 1,8% faţă de ultimul trimestru din 2016.

+ O echipă de cercetători de la ETH din Elveţia a realizat o inimă imprimată 3D ce este similară cu una reală şi bate aproape la fel ca aceasta. Dispozitivul ar putea revoluţiona medicina, având în vedere că 26 milioane de oameni din lume aşteaptă transplanturi

de inimă.

+ Un pahar de vin consumat zilnic poate reduce cu 25% riscul dezvoltării unor boli diverse, iar cei care consumă vin în cantităţi moderate au şanse mult mai mici să aibă probleme cardiovasculare. Unul dintre autorii studiului a precizat că există un echilibru foarte fragil între efectele pozitive şi cele negative ale consumului de alcool.

+  Amazon lansează un serviciu prin care comenzile online pot fi ridicate în câteva minute. Serviciul, numit Instant Pickup, a fost lansat până acum în apropierea a cinci campusuri universitare din SUA.

+ Bill Gates a donat acţiuni Microsoft echivalente cu 5% din averea sa, adică 4,6 miliarde de dolari. Beneficiarul nu a fost dezvăluit, dar Gates face majoritatea donaţiilor către Bill & Melinda Gates Foundation.

+ Nouă elevi din Constanţa au luat locul I la un concurs NASA. Juriul a fost impresionat de proiectul lor, care prevede popularea planetei Venus. La concursul de design ştiinţific din Florida au participat 240 de concurenţi din ţări de pe toate continentele.

- Tarom a înregistrat pierderi de patru ori mai mari (104 milioane lei) în prima jumătate a acestui an comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut (28,6 milioane lei).

- Companiile din România sunt reticente la folosirea serviciilor cloud, doar în Bulgaria procentul fiind mai mic. Dintre statele membre ale UE, achiziţia de servicii cloud de către companii a fost cel mai des întâlnită în Finlanda (57%), Suedia (49%) şi Danemarca (42%), în 2016. La polul opus se situează Bulgaria (7%) şi România (9%).

- Slabă cultură cinematografică: doar 7,1% din populaţia României de peste 16 ani merge cel puţin de patru ori la cinema, în timp ce 6,2% din locuitorii Greciei vizionează filmele în săli de cinema, cei mai activi cinefili europeni fiind francezii (29,3%), potrivit datelor Eurostat.

- 15 state din Uniunea Europeană, inclusiv România, alături de Elveţia şi Hong Kong, sunt afectate de scandalul ouălor contaminate cu insecticid. Retailerii din câteva state europene au retras din supermarketuri milioane de ouă, ca măsură de precauţie faţă de o posibilă contaminare cu pesticide a ouălor provenite din Belgia şi din Olanda.

- Deficitul de cont curent al României s-a adâncit la 2,7 miliarde de euro, după primele şase luni ale anului. Este cu 40% mai mare faţă de anul trecut.

- 4 din 10 români mănâncă produse semipreparate. Vânzările de produse ambalate vor creşte cu peste 6%, în fiecare an, până în 2020, arată studiile. În prima jumătate a anului consumul a avansat cu aproape 8% pe fondul majorărilor salariale.

- Românii şi letonii cheltuiesc cei mai puţini bani în vacanţă, adică o sumă medie de 116 euro într-o vacanţă de cel puţin o noapte, iar cei mai mulţi bani cheltuiesc locuitorii din Luxemburg, în jur de 740 de euro.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.