Revista presei economice din Romania

Postat la 19 octombrie 2010 11 afişări

Sebastian Vladescu, propus spre a-l inlocui pe Gheorghe Gherghina la Finante; cel mai mare stimulent mediu lunar a fost anul trecut de 5.661 lei, in Ministerul Muncii; Consiliul Concurentei investigheaza piata deseurilor de produse electronice.

Jumatate dintre patroni se plang ca le e greu pentru ca nu au angajati talentati: problema este semnalata de 57% dintre oficialii de varf ai companiilor din Romania, conform studiului "Strategia privind Forta de Munca", realizat de Manpower si citat de Gandul. Conform unor surse din PDL, mai multi primari si alesi locali s-au plans ca n-au intrare la secretarul de stat Gheorghe Gherghina, cu care ar vrea sa aranjeze viitoarele sume pe care le vor primi prin proiectul de buget pe 2011, moment in care Cristian Boureanu a propus inlocuirea lui Gherghina cu Sebastian Vladescu.

Intr-un interviu pentru Evenimentul Zilei, omul de afaceri Elan Schwartzenberg spune ca toate masurile anticriza implementate de guvernul Boc au fost gresite, de la taierea salariilor din sectorul de stat si pana la impozitul forfetar, si ca ar trebui impozitate bancile, operatorii de telefonie si retailerii. Desi refinantarea pare o solutie destul de buna pentru a va mai micsora ratele lunare ale creditului ipotecar, potentialul client trebuie sa ia in calcul si costurile care apar odata cu aceasta mutare la o alta banca.

Adevarul descopera case mobilate la pret de case goale: tot mai multi vanzatori particulari aleg sa-si vanda casele cu tot ce exista in ele, in speranta identificarii cat mai rapide a unui client, asa incat locuintele mobilate si utilate au ajuns aproape la aceleasi preturi cu cele fara dotari. Cel mai mare salariu castigat, pe luna, in anul 2009, intr-o institutie publica din Romania, a fost de 9.771 lei, in cadrul Consiliului Suprem al Magistraturii, iar cel mai mare stimulent mediu lunar a fost de 5.661 lei, in Ministerul Muncii.

De ce a ajuns invatamantul romanesc la coada Europei si de ce functioneaza prost administratia publica din tara noastra - doua teme explicate in detaliu de expertii Bancii Mondiale intr-o analiza destinata autoritatilor de la Bucuresti, dar nefacuta deocamdata publica, scrie Romania Libera. Guvernul va impozita si cupoanele acordate gratuit persoanelor fizice pentru reduceri de preturi, printr-o noua modificare a Codului Fiscal.

Bursa a scazut, contrar liniei usor ascendente a burselor mature din Europa, intr-o piata in care investitorii cauta sa se protejeze impotriva viitorului soc de reajustare bugetara a Guvernului, asteptata in preajma proximei vizite de control a FMI la Bucuresti, scrie Ziarul Financiar. Consiliul Concurentei a declansat o investigatie pe piata vanzarii echipamentelor electrice si electronice si a gestionarii deseurilor acestora, vizand Ministerul Mediului si Agentia pentru Protectia Mediului.

Urmărește Business Magazin

/actualitate/revista-presei-economice-din-romania-7494356
7494356
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.