România are cele mai mici preţuri din Uniunea Europeană, dar veniturile mici aduc puterea de cumpărare la coada clasamentului european
România are cele mai mici preţuri din Uniunea Europeană, arată datele publicate recent de Eurostat şi citate de Institutul Naţional de Statistică (INS).
♦ Produsele şi serviciile din România costă, în medie, cu 45% mai puţin decât preţurile medii europene, iar cele din Bulgaria sunt cu 44% mai ieftine decât media europeană.
România are cele mai mici preţuri din Uniunea Europeană, arată datele publicate recent de Eurostat şi citate de Institutul Naţional de Statistică (INS). În aceeaşi vreme însă, la PIB/cap de locuitor este printre ultimele ţări din Uniunea Europeană, astfel că şi puterea de cumpărare plasează România undeva la coada clasamentului. Pe de altă parte, dintre toate statele din Europa Centrală şi de Est (ECE), România a recuperat cel mai rapid decalajele privind PIB/capita.
„Din punctul de vedere al PIB/locuitor, România a făcut cele mai mari progrese în Uniunea Europeană în ultimul deceniu. Din această perspectivă, am depăşit ţări precum Grecia şi suntem undeva la nivelul Portugaliei. Este adevărat că în România există o rămânere în urmă şi, pe lângă PIB/cap de locuitor, care este calculat la paritatea puterii de cumpărare, mai este un factor care influenţează puterea de cumpărare. Este vorba de repartizarea veniturilor în PIB“, spune Aurelian Dochia, profesor de economie.
Cu alte cuvinte explică el: „În România, veniturile sub formă de salarii au o pondere mai mică în PIB decât în alte ţări europene. Aici, pe de-o parte a fost unul dintre avantajele României, un motiv pentru care a obţinut un ritm de dezvoltare mai mare decât alte ţări europene. Începe să devină tot mai greu să găseşti lucrători calificaţi şi aceasta obligă firmele din ce în ce mai mult sa cedeze din valoarea adăugata, sub forma de salarii.“
Cu toate acestea, viteza de recuperare a decalajelor faţă de media europeană este cea mai mare din Europa Centrală şi de Est. De exemplu, în 2007, anul aderării la Uniunea Europeană, România avea 44% din PIB/capita al Uniunii Europene şi doar Bulgaria era mai jos, la 41%. În 2021, cele mai recente date disponibile, România a ajuns la 74%, iar Bulgaria la 55%. Este vorba de PIB-ul (valoarea adăugată din economie) calculat la paritatea puterii de cumpărare, adică prin armonizarea preţurilor, astfel încât comparaţia să fie relevantă între state.
Astfel, România se afla la finalul lui 2021 pe locul 22 din 27 în Uniunea Europeană în ceea ce priveşte PIB/cap de locuitor raportat la media UE, mai bine ca Letonia (72%) şi puţin mai jos decât Ungaria (75%) sau Portugalia (75%). Luxemburg (268%) şi Irlanda (219) conduc clasamentul. În cazul Luxemburgului, o ţară cu 640.000 de locuitor, datele sunt uşor distorsionate de faptul că ţara are mulţi angajaţi străini care produc pentru PIB, dar nu sunt număraţi la populaţie. În Irlanda, datorită fiscalităţii foarte prietenoase, îşi au sediul giganţi din tech precum Facebook, Amazon sau Google.
Pe de altă parte, preţurile din România au fost, la finalul lui 2021, cele mai scăzute din Uniunea Europeană. Practic, preţurile din România sunt la 55% faţă de media UE, în vreme ce în Bulgaria sunt la 56%. Cele mai mari preţuri din Europa sunt în aceleaşi ţări care conduc clasamentul PIB/capita: Irlanda, Danemarca şi Luxemburg.
În România, puterea de cumpărare exprimată ca raportul dintre venituri şi preţuri a scăzut în ultimul an, pentru că salariul mediu a crescut sub nivelul inflaţiei de 16%, aşa cum sunt ultimele date comunicate de Institutul Naţional de Statistică (INS). „Cred că putem aproxima diferenţa dintre creşterea inflaţiei şi creşterea medie a salariilor. Acest câteva procente reprezintă erodarea puterii de cumpărare. Poate fi calculată şi în alt mod: veniturile reale sunt calculate incluzând şi cheltuielile obligatorii, gaz, întreţinere, care au crescut mult, iar mulţi dintre noi simţim mai puternic aceste creşteri, de exemplu“, mai spune Aurelian Dochia.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro