România, pe ultimul loc în UE după ponderea în PIB a cheltuielilor pentru protecţie socială

Postat la 27 noiembrie 2012 16 afişări

România a coborât de pe penultima pe ultima poziţie în UE după ponderea în PIB a cheltuielilor pentru protecţie socială, cu numai 17,6%, după ce a făcut schimb de locuri cu Letonia, iar nivelul cheltuielilor din România se află la circa jumătate din media UE de 30%.

Procentaje mai mici de 20% pentru cheltuielile de protecţie socială au înregistrat şi Letonia (17,8%), Bulgaria şi Estonia (ambele 18,1%), Slovacia (18,6%), Polonia (18,9%), Lituania (19,1%) şi Malta (19,8%), potrivit informaţiilor prezentate marţi de Eurostat, care analizează datele pe 2010 ale statelor membre. Cele mai ridicate niveluri sunt consemnate în Franţa (33,8%), Danemarca (33,3%), Olanda (32,1%), Germania (30,7%), Finlanda (30,6%), Austria şi Suedia (ambele 30,4%). Media UE s-a situat la 29,4%, aproape neschimbată faţă de 29,6% în 2009. "Aceste disparităţi reflectă diferenţe ale standardelor de viaţă, dar sunt influenţate şi de diversitatea sistemelor de protecţie socială la nivel naţional, precum şi de factorii demografici, economici, sociali şi instituţionali specifici fiecărei ţări", se arată în raportul Eurostat. În 2009, România s-a situat pe penultima poziţie în UE, cu 17,1%, foarte aproape de Bulgaria (17,2%) şi înaintea Letoniei (16,9%).

Mai multe pe mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
financiar,
pib,
protectie sociala,
cheltuieli,
pib
/actualitate/romania-pe-ultimul-loc-in-ue-dupa-ponderea-in-pib-a-cheltuielilor-pentru-protectie-sociala-10353141
10353141
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.