România şi Georgia îşi vor intensifica colaborarea în proiectul AGRI şi în domeniul agriculturii

Autor: Alexandru Moise Postat la 27 februarie 2015 122 afişări

Premierul Victor Ponta şi omologul său din Georgia, Irakli Garibashvili, au convenit intensificarea colaborării celor două părţi atât în ceea ce priveşte proiectul de livrare a gazului natural AGRI, dar şi în domenii precum cel al agriculturii, comerţului, educaţiei şi culturii.

Premierul Victor Ponta l-a primit, vineri, la Palatul Victoria, pe prim-ministrul Georgiei, Irakli Garibashvili, ocazie cu care cei doi au stabilit intensificarea colaborării în vederea realizării proiectului AGRI.

În acelaşi timp, miniştrii Agriculturii din cele două ţări au convenit ca România să asiste Georgia cu expertiză legată de conformarea la standardele comunitare în domeniu.

"Avem proiecte comune, economice în special, şi mă refer la domeniul energiei, acolo unde proiectul AGRI şi alte proiecte de energie pot să se dezvolte acum, în noul context regional, iar în plus cei doi miniştri ai Agriculturii participanţi la discuţia de astăzi au stabilit o colaborare extrem de importantă în acest domeniu. Mă refer în mod special la ceea ce România a făcut deja împreună cu Republica Moldova, şi anume asistenţă pentru dezvoltarea legislaţiei, a sistemului în domeniul agriculturii care să respecte standardele europene", a arătat premierul Ponta, în urma discuţiei cu omologul georgian.

La rândul său, premierul Irakli Garibashvili a mulţumit României pentru sprijinul constant acordat aderării ţării sale la Uniunea Europeană şi a subliniat faptul că Georgia se află într-o regiune complicată din punct de vedere al securităţii.

Garibashvili a insistat totodată pentru intensificarea relaţiilor comerciale şi economice dintre cele două ţări, amintind că redeschiderea liniei de feribot Batumi-Constanţa poate facilita acest lucru.

Cu prilejul vizitei premierului Garibashvili, ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, şi omologul georgian, Tamar Berukhasvili, au semnat un program de colaborare în domeniile culturii, educaţiei şi ştiinţei, mass-media, tineretului şi sportului.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
GUVERN,
GEORGIA,
/actualitate/romania-si-georgia-isi-vor-intensifica-colaborarea-in-proiectul-agri-si-in-domeniul-agriculturii-13907953
13907953
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.