Romanian Business Leaders - „2018 este anul în care economia României poate reintra în haos”
Două proiecte legislative iniţiate de Executiv în primele 100 de zile de guvernare, fără vreun studiu de impact şi fără consultare, vor arunca în aer încrederea în statul român şi echilibrul bugetar al României. Romanian Business Leaders (RBL) susţine sistemul de impunere simplificat, eficient şi demonstrat al cotei unice de impozitare a veniturilor persoanelor fizice şi nu consideră oportună introducerea modificării Codului Fiscal prezentată recent în spaţiul public, care induce o modificare de filozofie fiscală şi poate face o trecere lipsită de transparenţă spre sistemul progresiv de impozitare.
Considerăm că introducerea de măsuri fiscale netestate, complicate şi greu de aplicat pune în pericol stabilitatea economică a ţării şi ameninţă coeziunea socială.România are deja cel mai fragil buget din Uniunea Europeană (UE), cu pondere a veniturilor în PIB de aprox. 25%, la peste 15 puncte procentuale faţă de media UE şi la 10 puncte procentuale de media statelor UE din Europa centrală (Ungaria, 38%, Croaţia, 37%, Cehia şi Polonia, câte 35% din PIB). În 2018, bugetul va pierde atât fluxurile de numerar prin nereţinerea la sursă a impozitului pe venit, precum şi cca. 1,4% din PIB, conform estimării FMI, rezultate din reducerea cotelor de impunere la 0% şi 10%, prin introducerea impozitului pe venitul global al unei gospodării. Considerăm că, per total, pentru mediul de afaceri, sistemul de impozitare propus nu va genera beneficii care să depăşească costul birocraţiei necesare implementării lui. Mai mult, beneficiile pe termen mediu şi lung aduse de noul sistem cetăţenilor sunt sub un mare semn de întrebare, creată de probabila instabilitate economică.
În acelaşi timp, prin legea salarizării unitare, statul va cheltui mai mulţi bani cu salariile angajaţilor din sectorul public. Este o majorare făcută în mod haotic şi fără un fundament economic realist: excedentul bugetar raportat pentru primul trimestru din 2017 este calculat înainte de majorarea concretă a salariilor. Salariile din sectorul public pot fi majorate, în linie cu veniturile bugetare reale, cu criterii clare de performanţă, scopul fiind creşterea eficienţei totale a sistemului bugetar.
Schimbarea regulilor jocului într-un interval de mai puţin de un an arată că statul român este impredictibil, instabil şi netransparent. RBL solicită o consultare reală între guvernanţi şi mediul de afaceri, pentru a construi încrederea între partenerii sociali. Practica legiferării prin punerea mediului de afaceri în faţa faptului împlinit duce la rezultate negative pe termen mediu şi lung şi vulnerabilizează guvernele, fenomen din care are de pierdut inclusiv mediul de afaceri.
În tot acest timp, nu primesc prioritate măsurile care chiar pot stimula activitatea economică şi duce la venituri mai mari din care să fie crescute în mod realist şi sustenabil salariale bugetare. RBL solicită parlamentarilor din coaliţia majoritară de guvernare să se concentreze pe măsuri şi legi care să reducă birocraţia (ex. eliminarea prevederilor care blochează înregistrarea în scop de TVA, care în fapt au rămas neatinse după aşa-zisa eliminare a formularului D088), să elimine barierele administrative inutile în domeniul autorizaţiilor de construire şi să încurajeze bugetarea multianuală şi programele de investiţii în infrastructură. Toate sunt subiecte care privesc interesele a milioane de cetăţeni români, indiferent că sunt antreprenori, manageri sau angajaţi.
Atât investitorii, cât şi milioane de angajaţi români au suferit suficient în anii de criză din 2008, până în 2013, când peste 200.000 de firme (majoritatea cu capital românesc) au intrat în insolvenţă şi faliment, iar peste 1.000.000 de români au devenit şomeri. RBL semnalează că măsurile luate de decidenţii politici de câteva luni încoace riscă să ducă ţara şi pe noi toţi, împreună, spre un dezastru economic care va anula progresul obţinut cu greu din ultimii trei ani.
Romanian Business Leaders (RBL) este o organizaţie apolitică, neguvernamentală şi non-profit care oferă o platformă de acţiune şi implicare socială pentru antreprenorii şi şefii de companii din mediul de business privat. Misiunea RBL este ca România să devină o ţară mai bună pentru afacerile responsabile şi, în felul acesta, o ţară mai bună pentru români.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro